Bicicletele, banii şi funcţionarii (piesă în cinci acte)

Din a doua jumătate a anului trecut, sau mai exact din momentul în care câştigătorii alegerilor locale din vara lui 2012 s-au instalat confortabil în fotolii, am avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţii şi funcţionărimii publice, toate având doi numitori comuni: bicicletele şi banii.

Episodul I – Executarea silită

Prima, şi cea mai dureroasă a debutat în forţă, pe 15 iulie 2012, cu solicitarea primită de MaiMultVerde din partea Biroului de Inspecţie Fiscală al DITL (Directia de Impozite şi Taxe Locale) Sector 3, pentru plata taxei de ocupare a terenului din parcul Titan de centrul de închiriere biciclete Cicloteque.

Se împlinea exact un an de la deschiderea centrului, an în care, ce-i drept, se schimbase prenumele primarului de sector, din Liviu în Robert şi culoarea sa, din portocaliu în roşu (şi ceva galben-albastru). Nu se schimbase însă (şi nici nu fusese schimbat) arhitectul-şef al sectorului, Ştefan Dumitraşcu, cel mai vechi arhitect-şef din administraţia locală, reprezentantul primăriei, care în urmă cu un an se dovedise plin de solicitudine oferindu-ne 100 de mp în loc de 60 cât ceruserăm, rezolvând rapid problema racordului la curent, a toaletei pentru operatori şi a gardului împrejmuitor. Tot dl Dumitraşcu consfiinţise parteneriatul MMV-PS3 prin eliberarea unui Aviz de Urbanism. Aşa că l-am contactat, povestindu-i despre solicitarea DITL S3. „Au dreptate, ne-a răspuns, avizul de urbanism vă trasează obligaţia de a plăti impozitul pe teren şi pe clădire.” Am luat avizul, l-am recitit şi aşa era. Semnasem ca primarul, pe baza asigurărilor d-lui Dumitraşcu că „asta-i tot”. Am încercat să o întoarcem pe toate părţile, am cerut ca primăria să îşi asume aceste taxe în calitatea sa de partener în proiect, că acesta este un demers non-profit, antreprenoriat social, protecţia mediului, că este pentru locuitorii sectorului, că tot ce s-a încasat a fost folosit pentru salariile operatorilor şi celelalte cheltuieli administrative, ba am mai venit şi cu bani de la sponsor … Toate adresele şi scrisorile noastre către primar au rămas fără răspuns. Obligaţia legală de a răspunde în 30 de zile? Noi să fim sănătoşi. Istoria va consemna doar banii blocaţi şi apoi luaţi din cont (pentru toţi cei 100 de metri pătraţi, plus penalităţile de întârziere) şi afirmaţia Directorului DITL S3: „Ce să vă fac dacă vă conduceţi prost afacerea?”

Episodul II – Gratis

Finalul lui 2012 avea să mă aducă încă o dată faţă în faţă cu reprezentanţii unei instituţii de stat, tot legat de Cicloteque. De această dată am fost somaţi (nici mai mult nici mai puţin) de la Dr Diana Petrescu, Director, Direcţia Juridică, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, să ne ridicăm în termen de 24 de ore centrul de închirieri din curtea facultăţii, primul din reţeaua Cicloteque, deschis în 2008, întrucât acordul a expirat. Nu m-am panicat, căci nu era primul an în care aveam de-a face cu d-na dr, m-am invitat la o întâlnire şi din nou discuţia s-a oprit la bani: dacă vrem să continuăm trebuie ca studenţii şi toţi angajaţii Universităţii să primească gratuitate. Lăudabilă iniţiativă, zic, dar haideţi să vă explic. Şi dă-i iar cu sustenabilitatea, că dacă nu plătesc ei, utilizatorii, atunci cine, că taxele oricum sunt mici şi reduse la jumătate pentru studenţi … Nimic. Ori gratuit, ori strângeţi şi-i luăm pe „ceilalalţi„. Am amânat până acum, în primăvară, decizia finală, pentru a încerca să găsim o altă sursă de finanţare pentru acoperirea respectivelor costuri. N-am găsit, aşa că am strâns, lăsând cale liberă pentru „ceilalţi”.

Episodul III – Comerţ ambulant

Luna martie a acestui an ne-a adus o nouă somaţie, legată tot de Cicloteque, de data aceasta din partea ALPAB, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti. Şi acolo expirase un acord, pentru centrele Cicloteque din Herăstrău şi Tineretului, şi de acolo trebuia să zburăm în 24 de ore sau urma să plătim scump. Şi la ALPAB s-a schimbat conducerea astă vară, mă gândesc, aşa că fac repede o cerere de prelungire a acordului şi o trimit. Răspuns a venit, sec: „[…] nu putem da curs solicitării dumneavoastră. Ocuparea domeniului public, pentru comerţ ambulant, se face doar în baza unei licitaţii de ocupare domeniu public. Cu deosebită consideraţie, Director General Bogdan Peter Tănase”. Pun mâna pe telefon şi solicit o întâlnire cu Adriana Voiculescu, Serviciul Urmărire Contracte, co-semnatară a refuzului. Discuţia agreabilă, doamna, asemenea, problema aceeaşi: banii. Că vin mulţi şi fac cereri, fac comerţ şi se umplu de bani prin parcuri. Explică iar cum e cu non-profitul, cu încurajarea mersului pe bicicletă, pentru un oraş mai verde, că şi dumneavoastră lucraţi pentru parcuri … Doamna ridică din umeri, zâmbeşte cald şi tace. E clar. Nu-mi rămâne altceva de făcut decât să cer condiţiile de participare la licitaţie. Surpriză: nu există! Acum se lucrază la ele. Când vor fi gata? Nu se ştie. Normal.

Am dus acest refuz, cu absurdul lui cu tot, mai departe, chiar la Primăria Municipiului Bucureşti, pe masa Primarului General. De acolo a coborât un etaj, până la Direcţia Transporturi, apoi încă unul, până la Serviciul Sistematizarea Circulaţiei, unde se află şi acum, în aşteptarea deciziei şi semnăturii … primarului general (care trebuia să se întoarcă astăzi).

Episodul IV – Afacerea

Dar până la decizia primarului, ieri am fost să solicităm avizul Comisiei de Ordine Publică pentru o plimbare colectivă cu bicicletele pe 20 aprilie şi ce aflăm (fără legătură cu cererea în discuţie, pur şi simplu discutau membrii comisiei între ei): nu va mai fi voie să se circule cu bicicleta prin parcuri pentru că a expirat contractul X (n-am reţinut cu cine). Iar?! Dar a mai fost discuţia asta şi acum cinci ani, când s-a dat voie! Ei bine, s-a revenit asupra deciziei. Să însemne asta, (dincolo de toate celelalte probleme), că s-a zis şi cu închirierea de biciclete în parcuri? Vom vedea.

Şi am mai aflat ceva de la reprezentantul poliţiei în comisie, un domn chiar tânăr, care pe un ton sfătos ne-a spus: „Ştiţi şi dumneavoastră cum e de fapt (aici doar că nu ne-a făcut cu ochiul), toate marşurile astea sunt nişte afaceri. De fapt toate asociaţiile astea iau bani de la firme care-şi vând produsele.” Prin urmare, a continuat, se lucrează la o Hotărâre de Consiliu General (a II-a, după cea cu interdicţia mersului cu bicicleta prin parcuri) ca pe viitor să se aprobe marşuri sau alte forme de manifestări colective ale bicicliştilor doar o dată pe lună. De ce? M-am întrebat. Apoi, brusc am avut un flashback cu toate episoadele acestui serial.


Epilog – Dezvăluirea averilor şi bâta minerilor

Pe la începutul anilor ’90 circulau ştiri despre „ăia care îşi iau maşini pe fundaţie”. Ţineţi minte? Nu mi-am pus niciodată problema cât era poveste şi cât era adevăr. Până acum. Tehnica demonizării publice a unor persoane sau instituţii prin „dezvăluirea” avuţiei obţinute „pe spinarea poporului” este veche. Era politică de stat pe vremea lui Ceauşescu, atunci când ne erau prezentate „ţările capitaliste” (rostit cu dispreţ). Culmea ironiei, chiar familia Ceauşescu a păţit acelaşi lucru în 1990. Vă mai amintiţi „robineţii de aur” din  casa lui Zoe?La invazia minerilor în Piaţa Universităţii şi apoi în sediile partidelor sau în casa lui Ion Raţiu, scenariul a fost acelaşi: „s-au găsit averi, valută, maşini de tipărit bani …” Mă gândesc acum că şi sectorul ONG a fost victima aceleiaşi tehnici de subminare în anii ’90. Dezvăluirea averilor şi bâta minerilor s-au dovedit a forma un duo imbatabil. Poate de aceea nu avem azi o societate civilă puternică, iar asupra ei pluteşte, încă, un soi de suspiciune. Mai ales că scenariul pare că se repetă, ca un refresh după douăzeci de ani, care să cuprindă şi tinerii militanţi sau simpatizanţi apăruţi între timp. Şi, coincidenţă sau nu, la putere acum este PSD, acelaşi FSN din perioada 1990 – 1996, un partid căruia îi plac majorităţile zdrobitoare, aspirând poate la cele 100 de procente cu repetiţie ale PCR-ului de pe vremuri. Acelaşi PSD care în 2011 organiza la Palatul Parlamentului o mare întâlnire – cu un prezidiu format din Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Victor Ponta – cu organizaţiile de mediu din ţară, pentru a afla problemele arzătoare, pentru a le include pe agenda electorală şi apoi în programul de guvernare. Le-au aflat, au câştigat alegerile şi cam atât.

Dar, scuturându-mă de accesul de paranoia, încerc să redevin obiectiv şi să pretind că totul este doar o neînţelegere, iar cei de mai sus chiar se vor lămuri în urma unor explicaţii raţionale de tipul „Răspundem ascultătorilor”, aşa că vin şi spun: Domnule Director DITL S3, Cicloteque nu este o afacere, nici o formă de comerţ ambulant, domnule Tănase, este un proiect de antreprenoriat social cu efecte pozitive asupra mediului. Poate fi încadrat – dar nu conform terminologiei din legislaţia românească – la capitolul economie socială (social business), ceea ce înseamnă că nu face profit nu pentru că este prost condus ci pentru că scopul său este altul, acela de a promova mersul pe bicicletă ca mijloc de transport alternativ, sustenabil şi nepoluant în marile oraşe, supra-aglomerate şi extrem de poluate de trafic, ale României. Perceperea de taxe modice de închiriere – d-nă Dr Petrescu şi d-le Tănase – respectă un  principiu conform căruia lucrurile trebuie oferite la justa lor valoare (principiu încălcat de toate pomenile pre-electorale, decontate post-electoral) şi acoperă o necesitate, cheltuielile recurente cu livrarea serviciului. Restul costurilor sunt acoperite – domnule poliţist – prin sponsorizări de la companii private, practică perfect legală, care nu transformă astfel de iniţiative ale sectorului ONG în „afaceri” (rostit cu dispreţ) ci îi oferă acestuia o sursă de finanţare (pentru multe organizaţii, singura) pentru proiecte adresate unor cauze sociale şi de mediu, în tratarea cărora instituţiile statului sunt depăşite. Sunt aşadar un sprijin pentru stat, o contribuţie importantă, inclusiv la nivel de taxe şi impozite (identic celor din mediul de afaceri) plătite la bugetul de stat, pentru a acoperi, printre altele, salariile bugetarilor.

În concluzie, stimaţi „aleşi”, „numiţi politic” şi funcţionari publici, susţinerea prin decizii favorabile şi bunăvoinţă a activităţii ONG-urilor, chiar şi sprijinite financiar de firme şi companii, este şi în interesul dumneavoastră. Credeţi-mă pe cuvânt.

:: sursa – mitrana.ro

Dă vestea mai departe:

1 comentariu

  • Dragstar Răspunde

    Foarte interesant articol! Nu privisem lucrurile din punctul asta de vedere pana acum. Mi-ai deschis ochii, ce sa zic 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *