Vladimir Drăghia ne susține la SkyRun 2016 pentru că simte că-i este dator mediului înconjurător

Vladimir Draghia 2Alături de Elena Ionescu și Zoli Toth, vine alături de noi în mare grabă Vladimir Drăghia. Tînărul actor și poet ne-a mai ajutat la Swimathon și la acțiunile de plantare. De data aceasta, Vladimir ne susține la SkyRun 2016 și vă îndeamnă să sprijiniți echipa noastră de ștafetă printr-o donație în pagina de la Galantom.

Despre Vladimir Drăghia puţină lume ştie că a făcut înot de performanţă şi a fost campion naţional la acest sport. Mulţi ştiu însă serialele în care a jucat, documentarele şi videoclipurile pe care le-a regizat, cartea sa de poezii, „Dragoste n-are plural” şi emisiunile de televiziune în care a apărut. De asemenea, puţini ştiu că Vladimir susţine cauze de mediu şi sociale.

Întrebat ce-l motivează în acest demers, Vladimir a spus:

Motivaţia e simplă: conştientizarea nevoii de a da ceva în schimb. În schimbul aerului pe care îl respir, pământului pe care merg, apei pe care o beau. Şi ca o completare: nu înţeleg de ce ne simţim obligaţi să plătim drumurile pe care mergem, dar nu avem niciun sentiment de datorie faţă de aerul pe care îl respirăm, faţă de toate elementele naturii care ne oferă tot ce avem nevoie pentru a supravieţui!

Fiți alături de Vladimir Drăghia și sprijiniți echipa noastră de ștafetă printr-o donație în pagina de la Galantom! Vom folosi fondurile colectate la acțiunile noastre de împădurire din 2016. Nu uitați că următorii donatori vor primi câte 3 ședințe de câte 45 de minute de gimnastică medicală la MedicalGym!

Dă vestea mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *