Asociația MaiMultVerde lansează Raportul anual 2013


 

Asociația MaiMultVerde lansează Raportul anual 2013. Din cele 60 de pagini ale documentului, veți afla ce am realizat anul trecut, ce oportunități și ce probleme am întîlnit și vă dezvăluim proiectele pe care dorim să le continuăm.

Doru Mitrana, directorul asociației, face o sinteză a activităților noastre încă din cuvântul înainte al raportului:

“La sfârșit de 2013, Asociaţia MaiMultVerde și-a încheiat copilăria mică. După șase ani plini de bucurie, joacă, călătorii și vise, ne pregătim ca în 2014 să facem pasul în lumea celor mari. Până acum, putem spune că am fost norocoși, căci în toți acești ani ne-au fost alături mulți oameni alături de care am crescut și care ne-au purtat de grijă, învățându-ne și ajutându-ne în același timp să avem la rândul nostru grijă de oameni și natură.”

Cu ajutorul voluntarilor, partenerilor și sponsorilor, am plantat peste 72.000 de puieți, am strâns aproape 300 de tone de gunoi, am redus emisiile de carbon cu 82 de tone. Am fost în continuare prezenți online, pagina MaiMultVerde având acum peste 33.000 de fani (dublu față de 2012).




Printre cele mai mari proiecte din 2013, s-au aflat:
 


În anul 2013, Asociația MaiMultVerde a beneficiat de sprijinul activ a 1.300 de voluntari, implicați cu pasiune în toate proiectele desfășurate. De asemenea, peste 7.500 de persoane sunt la curent cu noutățile din domeniul protecției mediului si cu initiațivele Asociației MaiMultVerde prin intermediul e-newsletter-ului.

Din raportul nostru pe 2013, veți mai afla despre sursele noastre de finanțare, detalii despre implicarea fiecărui sponsor și partener în proiectele noastre, despre modul în care presa a refelctat activitățile noastre și veți face cunoștință cu membrii board-ului și cu personalul asociației

>> citeşte online Raportul Anual 2013 al Asociației MaiMultVerde pe Issuu.com sau descarcă-l în format PDF 
(pentru a-l vizualiza ai nevoie de Adobe PDF Reader, care poate fi descarcat gratuit de aici).