Compania Discovery a sărbătorit 25 de ani de activitate prin acţiuni ecologiste


 
Comunicat de presă
Bucureşti, 23 iunie 2010


Vineri, 18 iunie 2010, compania Discovery Communications a sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea postului Discovery Channel prin acţiuni ecologiste, în toate ţările în care reţeaua îşi desfăşoară activitatea, în cadrul „Discover Your Impact Day”. În România, echipa Discovery a organizat o acţiune de curăţenie în Pădurea Băneasa, zona Grădina Zoologică, alături de Asociaţia MaiMultVerde.

Echipa Discovery România a plecat din Bucureşti pe bicicletele Cicloteque, astfel încât emisiile de carbon ale acţiunii să fie cât mai reduse. Pe bicicletă s-au parcurs cei şapte kilometri până în Pădurea Băneasa într-o jumătate de oră. Acţiunea de curăţenie a durat trei ore, timp în care s-au adunat peste 50 de saci de gunoaie, în total aproximativ 500 kilograme. Sacii cu gunoaie au fost preluaţi de o companie de salubritate care va sorta şi recicla, mai departe, deşeurile de ambalaje.

„Timp de un sfert de secol, Discovery Channel s-a inspirat, în toate programele sale, din lumea care ne înconjoară. Aşa că mi s-a părut foarte potrivit să dăm ceva înapoi acestei lumi, cu ocazia aniversarii noastre. Chiar dacă este vorba de acţiuni mai mici, cred că fiecare dintre noi poate face ceva pentru ca planeta să continue să fie o sursă de inspiraţie pentru noi toţi,” a spus Ada Roseti, Channel Manager Romania, Discovery Networks Europa Centrală.

Acesta este primul an în care Discovery Communications implementează proiectul „Discover Your Impact Day”, prin care cei peste 2900 de angajaţi ai companiei din toata lumea iau parte la acţiuni în beneficiul planetei, cum ar fi curăţarea parcurilor şi pădurilor, reabilitarea şcolilor sau ajutorarea copiilor nevoiaşi.


Informaţii suplimentare:
Anamaria Bogdan, Manager comunicare MaiMultVerde, email anamaria.bogdan@maimultverde.ro, tel. 0755 224816


Note pentru jurnalişti

1. Asociaţia MaiMultVerde, organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi de protecţie a mediului, are misiunea de a construi o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu în România. În primii doi ani de funcţionare, 2008 şi 2009, MaiMultVerde a lucrat cu peste 11.000 de voluntari, a plantat 383.700 puieţi, a strâns 262 de tone de deşeuri, a deschis primul centru de închiriat biciclete din Bucureşti, Cicloteque, a derulat două campanii naţionale de informare şi educaţie şi a organizat prima gală de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde în primii doi ani a depăşit 1.800.000 de euro. Fondurile au fost obţinute din sponsorizări oferite de marile companii din România.

Informaţii la zi despre MaiMultVerde şi proiectele desfăşurate sunt disponibile pe www.maimultverde.ro.

2. Discovery Communications este compania numărul unu în lume în producţia de programe documentare, ajungând în casele a peste 1,5 miliarde de abonaţi, din peste 180 de ţări. Discovery îi îndeamnă pe oameni să exploreze lumea în care trăiesc şi să-şi urmeze curiozitatea, atât prin intermediul celor peste 100 de reţele globale, conduse de Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Science şi Discovery HD, cât şi prin intermediul produselor şi serviciilor comerciale şi educaţionale de top sau prin portofoliul diversificat de servicii media digitale, incluzând HowStuffWorks.com. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, există 13 mărci Discovery, disponibile unui număr de 230 milioane de abonaţi, din 115 ţări, oferind programe adaptate în 28 de limbi.