Gala Verde. Comunicat de presă, 30 septembrie 2008.


Reînsufleţirea (vizionează)
Locaţii. Gala Verde (vizionează)
 
Comunicat de presă
Gala Verde

30 septembrie 2008

Prima ediţie a Galei Verzi – un succes de peste 120000 de euro

 

În seara zilei de 29 septembrie s-a încheiat la Domeniul Ştirbey de la Buftea prima ediţie a celui mai mare eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu din România – Gala Verde – organizat de MaiMultVerde, Cosmopolis şi Televiziunea Română cu sprijinul partenerilor media Radio Guerrilla, Elle, Viva, Academia Caţavencu şi Cotidianul. Suma donaţiilor făcute la Gală se ridică la 124000 de euro.

 

Prima ediţie a fost o victorie care ne bucură în aceeaşi măsură în care ne şi obligă. Acesta a fost doar începutul unui drum, sper eu, nu foarte lung, către Gala Verde de un milion de euro”, a declarat Dragoş Bucurenci, Directorul MaiMultVerde.

 

Fondurile strânse vor fi folosite de MaiMultVerde pentru a desfăşura, împreună cu voluntarii organizaţiei, acţiuni de plantare şi de curăţenie în toată România, cu precădere în cele 12 locuri documentate de echipa MaiMultVerde: Pădurea Cernica, la periferia oraşului Galaţi, pe Valea Trotuşului (Valea Camenca şi Cuchiniş), pe marginea drumului E60 Gilău-Cluj, pe Valea Ierii (Dumitreasa şi pe Valea Calului), pe Valea Jiului (Albia Jiului), în Petroşani (Pârâul Struguru), în Lereşti (Masivul Iezer-Păpuşa), în Geoparcul Platoul Mehedinţi şi în Măguri Răcătău (Muntele Rece).

 

Evenimentul, ale cărui gazde au fost Dragoş Bucurenci şi Mihaela Rădulescu, a reunit peste 150 de invitaţi – vedete, oameni de afaceri, jurnalişti, diplomaţi, politicieni şi activişti de mediu. Printre cele mai cunoscute personalităţi care au participat la Gala Verde se numără Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, Amalia Enache, Iulia Vântur, Cosmin Stan, Oana Pellea, Camelia Şucu, Virgil Ianţu, Radu Naum, Valentina Pelinel, Melania Medeleanu, Dana Săvuică, Mircea Geoană, Korodi Attila, Daciana Sârbu, Silvian Ionescu, Sulfina Barbu, ES Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Liz Galvez, Directoarea Institutul Aspen din România, Răsvan Popescu (CNA) şi mulţi alţii.

 

Odată ajunşi la Domeniul Ştirbey, oaspeţii au fost invitaţi să treacă printr-un Tunel al Viitorului – o construcţie de lemn acoperită cu pânză în care erau proiectate imagini ale unui viitor sumbru, presărat de dezastre ecologice, pe un fundal sonor de zgomote tipice aglomerărilor urbane (trafic intens, şantiere, muzică ascultată la volum maxim). Fum, lumini stroboscopice, un cerşetor cu mască de gaze şi o femeie în rochie de seară cu faţa neagră de fum completau proiecţia viitorului sumbru din tunel.

 

Ieşiţi cu bine din Tunelul Viitorului, oaspeţii au primit pahare de şampanie pline cu apă plată şi au fost îndrumaţi către peluza care găzduia o petrecere câmpenească într-un decor rustic şi cu muzică de harpă interpretată live în fundal. Actorii îmbrăcaţi în costume populare i-au invitat pe oaspeţi să se alăture activităţilor pregătite special pentru ei: întorsul fânului, dezghiocarea ştiuleţilor de porumb sau umplerea coşurilor de răchită cu mere, dovleci şi tărtăcuţe.

 

La lăsarea serii, gazdele au invitat oaspeţii să se îndrepte către sala Regina Maria a Domeniului Ştirbey, unde a avut loc cina festivă şi licitaţia deschisă prin care s-au strâns fonduri pentru proiectele de împădurire şi ecologizare ale MaiMultVerde. Mihaela Rădulescu şi Dragoş Bucurenci au explicat miza Galei şi importanţa acţiunii directe şi imediate, a voluntariatului şi a exemplului personal în rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă România. Pe fondul imaginilor filmate în ţară de echipa MaiMultVerde în locuri sufocate de gunoaie sau defrişate fără milă, gazdele evenimentului au făcut apel la simţul de răspundere şi generozitatea celor prezenţi, invitându-i să achiziţioneze mostrele de apă, pământ, vegetaţie şi aer curat scoase la licitaţie.

 

Asistenţa a reacţionat prompt la apelul organizatorilor, suma totală strânsă în urma donaţiilor oferite ridicându-se la 124000 euro. Lista donatorilor, persoane fizice şi companii, este următoarea:

 

  • UniCredit Ţiriac Bank – 30000 euro
  • ING Asigurări de Viaţă – 25000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
  • Camelia Şucu – Class Living – 15000 euro
  • Coca-Cola HBC România – 10000 euro
  • Cosmote România – 10000 euro
  • Carrefour România – 10000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
  • Unilever România – 5000 euro
  • Asociaţia ECO TIC – 5000 euro
  • Valerian Mareş – Domeniul Ştirbey – 2500 euro
  • Intesa Sanpaolo Bank – 2500 euro
  • KVB Economic – 2500 euro
  • Cosmopolis – 2500 euro
  • Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci – 2000 euro
  • Drakopoulos Law – 1000 euro
  • Virgil Ianţu – 1000 euro (mostră de sol nepoluat achiziţionată împreună cu Mihaela Rădulescu)

 

În schimbul susţinerii oferite, invitaţii au beneficiat de un program artistic pe măsură şi de câteva surprize. De pildă, primul „fel de mâncare” a constat în cartonaşe cu mesaje despre nutriţia sănătoasă şi felul în care afectăm mediul prin ceea ce alegem să consumăm. Pentru a oferi, la rândul său, un moment special invitiaţilor, Dragoş Bucurenci a dansat tango, partenera sa fiind Amalia Enache. Filmul proiectului Verde003, în cadrul căruia s-au plantat 10000 de puieţi şi s-au strâns peste 70 de tone de gunoaie cu 2000 de voluntari, a fost prezentat de Radu Naum, el însuşi voluntar în cadrul proiectului. Pentru susţinerea generoasă acordată acestui proiect şi asociaţiei MaiMultVerde, compania Coca-Cola HBC România a primit din partea organizatorilor titlul de Sponsorul Verde al Anului 2008.


Oana Pellea a introdus clipul Galei Verzi cerându-şi scuze în numele tuturor „pomilor pe care i-am tăiat şi câmpurilor pe care le-am distrus”. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a povestit despre motivele implicării sale în proiecte de mediu, iar ES Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti a explicat mecanismul strângerii fondurilor pentru astfel de proiecte în alte ţări. Şi Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Korodi Attila, a venit pe scenă pentru a-şi afirma public sprijinul pentru iniţiativele MaiMultVerde şi speranţa că din ce în ce mai multe firme private se vor implica, în viitor, în acţiuni de protecţie a mediului.

 

Momentele artistice ale serii au fost susţinute de Mara, 4Given şi Holograf.

 

Ultima parte a Galei Verzi a fost transmisă în direct, cu începere de la orele 22:00, pe programul 1 al Televiziunii Române. În cadrul transmisiunii live a fost extras câştigătorul excursiei de 10 zile într-o capitală europeană (Barcelona) oferită de Cosmopolis. Reprezentanta companiei, Claudia Roman, a urcat pe scenă şi a prezentat proiectul imobiliar dezvoltat de Cosmopolisîn Nordul Bucureştiului – primul ansamblu rezidenţial european cu 60% spaţiu verde şi 40% oraş, subliniind că valorile promovate de Cosmopolis– respect pentru oameni şi natură – sunt în concordanţă cu misiunea şi obiectivele MaiMultVerde şi reprezintă un fundament solid pentru asocierea celor doi parteneri în proiectul Gala Verde. Câştigătorul excursiei oferite de CosmopolisPetre Dobrescu, 28 de ani, Bucureşti – a fost extras dintre cei peste 1300 de voluntari înscrişi pe platforma www.maimultverde.ro.  

 

Gala Verde s-a încheiat cu concertul Holograf, urmat de jocuri de artificii şi cu un moment de jonglerii cu foc (poi) susţinut de Mihaela Rădulescu şi Dragoş Bucurenci.

 

MaiMultVerde se angajează ca, până la a doua ediţie a Galei Verzi, programată să aibă loc în toamna anului 2009, să prezinte tuturor donatorilor un raport detaliat în legătură cu acţiunile întreprinse, cu numărul de copaci plantaţi şi kilogramele de gunoi strânse.

 

Note pentru jurnalişti


1. Asociaţia MaiMultVerde, organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi de protecţie a mediului, are misiunea de a construi împreună cu românii un mediu sănătos pentru noi şi copiii noştri. MaiMultVerde îşi doreşte să responsabilizeze publicul larg faţă de mediu şi să sprijine sectorul verde al societăţii civile. MaiMultVerde lucrează numai cu probleme rezolvabile, nu îşi propune ţinte imposibile. Sub Înaltul Patronaj al ASR Principesa Margareta a României, asociaţia MaiMultVerde îşi propune să mişte lucrurile înainte de a fi prea târziu. De noi depinde cum va arăta viitorul şi dacă va mai avea cine să-i fie martor!

 

2. Cosmopolis, primul oraş european din România cu 60% spaţiu verde şi 40% oraş, este un proiect imobiliar de amploare dezvoltat de compania Opus Land & Dvelopment SA, parte a reputatului grup de companii din domeniul construcţiilor, Buyukhanli Group. Prezent înca din 1953 pe piaţa din Turcia, grupul are expertiză în zona proiectelor rezidenţiale, comerciale şi hoteliere din Turcia. Ansamblul dezvoltat pe  1,08 milioane de metri pătraţi în partea de nord-est a Bucureştiului include 60% zonă verde, 4600 construcţii rezidenţiale (apartamente si vile), clădiri comerciale şi de birouri, zonă pentru cumpărături, club de sănătate, clădiri destinate educaţiei, zone culturale şi pentru recreere.


XXX


Persoane de contact:
Miruna Cugler / Carmen Oprea
Asociaţia MaiMultVerde
0755 224 816 / 0751 882 603
miruna.cugler@maimultverde.ro / carmen@maimultverde.ro