MaiMultVerde şi Golden Brau au continuat acţiunile de informare şi curăţenie din proiectul „Grătar Curat 2010” în Bucureşti, Hunedoara şi Vâlcea


 
Comunicat de presă
Bucureşti,16 iunie 2010



MaiMultVerde şi Golden Brau au continuat duminică, 13 iunie 2010, proiectul „Grătar Curat 2010”, printr-o acţiune de conştientizare a picnicarilor şi curăţenie a pădurii Snagov, în zona Complex Astoria. 20 de voluntari MaiMultVerde au transmis participanţilor la picnic mesajul „Un grătar bun este un grătar curat” şi au strâns peste 200 de saci de gunoi. În paralel, au mai avut loc două acţiuni de informare desfăşurate de voluntari în Hunedoara, Lacul Cinciş, şi în Vâlcea, Baraj Nord. Proiectul va continua duminică, 20 iunie, în judeţul Cluj, în pădurea Făget.

„Grătar curat 2010” este un proiect de conştientizare şi responsabilizare demarat de Asociaţia MaiMultVerde şi Golden Brau. Timp de zece săptămâni, voluntarii MaiMultVerde şi reprezentantii Golden Brau desfăşoară activităţi de conştientizare şi curăţenie în zone de picnic din toată ţara. Este cunoscut faptul că în urma activităţilor de picnic rămân cantităţi impresionante de gunoi, iar eforturile autorităţilor şi organizaţiilor de mediu nu sunt suficiente pentru a păstra aceste zone de petrecere a timpului liber curate. Astfel, proiectul „Grătar curat 2010” îşi propune să informeze şi responsabilizeze participanţii la picnic despre importanţa păstrării curăţeniei în aceste zone naturale de petrecere a timpului liber.

Proiectul a început  sâmbătă, 29 mai, la Valea Vâlsanului, în judeţul Argeş, unde voluntarii au adunat peste 2000 de kilograme de gunoaie. Activităţile de informare, responsabilizare şi curăţenie au continuat duminică, 13 iunie, în pădurea Snagov, zona Complexului Astoria, unde voluntarii MaiMultVerde au adunat peste 200 de saci de gunoaie şi au purtat discuţii cu picnicarii. În cele două acţiuni, cantitatea de gunoaie adunate a ajuns la cinci tone, cea mai mare partea fiind reprezentată de ambalaje din plastic. Sacii cu gunoaie adunate de voluntari au fost ridicaţi de firmele locale de salubritate.

Proiectul va continua în Cluj, Pădurea Făget, apoi în judeţele Vâlcea (Baraj Nord), Hunedoara (lacul Cinciş), Constanţa (Murfatlar, popas Fântâniţa), Gorj (Cheile Sohodolului) şi în Bucureşti, pădurea Pustnicu, în fiecare sfârşit de săptămână până în 31 iulie. La fiecare acţiune vor participa voluntari MaiMultVerde şi reprezentanţi Golden Brau care vor împărţi saci participanţilor la picnic, le vor explica importanţa păstrării curăţeniei în zonele naturale şi vor aduna gunoaiele. În zonele unde acest lucru e posibil, prin parteneriate cu autorităţile locale se vor colecta selectiv deşeurile colectate: plastic, hârtie şi sticlă, ulterior acestea fiind valorificate de firmele de salubrizare locale.

„Am fost plăcut impresionat de entuziasmul faţă de acest proiect al celor de
la MaiMultVerde. Totul a fost bine pregătit, am întâlnit mulţi picnicari şi am găsit multe gunoaie, iar voluntarii au fost pe măsură – am adunat peste 200 de saci de gunoaie. În ciuda temperaturii ridicate, s-a muncit cu mult spor. Aştept următoarele acţiuni, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine!”, a declarat Laurenţiu Gozob, voluntar MaiMultVerde.

„Ieşitul la grătar în weekend este pentru români un sport naţional. Îndemânarea, răbdarea, cele mai bune preparate şi o bere făcută bine sunt ingredientele esenţiale. Însă pe lângă acestea, un grătar cu adevărat reuşit înseamnă obligatoriu să laşi în urmă un loc curat. Acesta este motivul pentru care Golden Brau, „berea grătarului” în România, împreună cu MaiMultVerde au demarat o campanie de promovare a unui comportament responsabil la grătar”, arată Andrei Cazacu, Brand Manager Golden Brau.     

 
Informaţii suplimentare:
Anamaria Bogdan, Manager comunicare MaiMultVerde,
email: anamaria.bogdan@maimultverde.ro, tel.: 0755 224816


Note pentru jurnalişti
1. Asociaţia MaiMultVerde, organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi de protecţie a mediului, are misiunea de a construi o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu în România. În primii doi ani de funcţionare, 2008 şi 2009, MaiMultVerde a lucrat cu peste 11.000 de voluntari, a plantat 383.700 puieţi, a strâns 262 de tone de deşeuri, a deschis primul centru de închiriat biciclete din Bucureşti, Cicloteque, a derulat două campanii naţionale de informare şi educaţie şi a organizat prima gală de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde în primii doi ani a depăşit 1.800.000 de euro. Fondurile au fost obţinute din sponsorizări oferite de marile companii din România.

Informaţii la zi despre MaiMultVerde şi proiectele desfăşurate sunt disponibile pe www.maimultverde.ro.

2. Golden Brau face parte din portofoliul companiei Heineken România. Berea Golden Brau este recunoscută la nivel internaţional pentru calitate, fiind premiată cu şase medalii de aur la prestigioasa competiţie Monde Selection din Bruxelles.