MaiMultVerde şi Raiffeisen Bank au finalizat lucrările de renovare a spaţiilor verzi şi de joacă realizate în Alexandria, Călăraşi, Focşani, Galaţi şi Ploieşti


 

După ce în anul 2010, Asociaţia MaiMultVerde şi Raiffeisen Bank au dat în folosinţă spaţii verzi şi de joacă pentru locuitorii din Alexandria, Călăraşi, Focşani, Galaţi şi Ploieşti, în 2012, cei doi parteneri au revenit pentru a realiza lucrări de renovare. Aceste lucrări au fost necesare deoarece utilizarea intensă (peste 25.000 de utilizatori estimaţi) şi-a pus amprenta asupra spaţiului respectiv. Elementele de mobilier şi echipamentele de joacă deteriorate au fost vopsite şi înlocuite şi s-au plantat arbori şi arbuşti, astfel încât spaţiul verde şi de joacă să poată fi folosit din nou în cele mai bune condiţii.

 

În cadrul proiectului realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi Raiffesein Bank în toamna anului 2010, terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi, situate în oraşe în care spaţiul verde pe cap de locuitor este mai mic decât media europeană (26 metri pătraţi pe cap de locuitor), au fost amenajate ca spaţii verzi şi de joacă. Oraşele alese în cadrul proiectului au fost Ploieşti, Alexandria, Focşani, Călăraşi şi Galaţi. Pentru amenajarea iniţială s-a folosit gazon natural, arbuşti şi arbori, echipamente de joacă pentru copii (tobogan, leagăn, rotativă şi balansoar pe arcuri) şi mobilier urban din plastic reciclat (bănci şi coşuri de gunoi).

 

Conform estimărilor partenerilor, în cei doi ani de când a fost dat în folosinţă spaţiul verde şi de joacă din cele cinci oraşe, peste 25.000 de persoane, adulţi, şi copii, în marea lor majoritate locuitori din proximitatea spaţiului amenajat, au beneficiat de acesta pentru recreere şi joacă. Astfel, o parte din echipamentele de joacă pentru copii şi mobilierul urban au fost deteriorate, fiind necesară înlocuirea lor. În lunile august şi septembrie 2012, MaiMultVerde şi Raiffeisen au revenit pentru a face lucrări de renovare. Acestea au început cu înlocuirea şi vopsirea coşurilor de gunoi şi a băncilor deteriorate sau dispărute, consolidarea fundaţiilor lor, curăţarea şi repararea echipamentelor de joacă, refacerea personalizărilor cu mascota Raifi şi refacerea zonelor de siguranţă cu nisip. La finalul lunii septembrie, voluntarii MaiMultVerde au revenit şi au plantat arbori din speciile Catalpa, tei, nuc sălbatic, dar şi Gingko Biloba, precum şi arbuşti.

 

În urma lucrărilor de renovare, spaţiul verde şi de joacă şi-a recâştigat frumuseţea şi utilitatea, putând fi folosit în siguranţă de locuitorii din zonă.  De asemenea, au fost instalate panouri cu reguli de utilizare a spaţiului, dar şi măsurile punitive pentru cei care îl vor distruge.

 

”Natura poartă singură de grijă terenurilor pe care le înverzeşte, dar în cazul celor amenajate de noi, oamenii, este nevoie să ne întoarcem din timp în timp pentru întreţinere. Este ceea ce am făcut anul acesta în parcurile amenajate în 2010, pe care le oferim încă o dată în condiţii bune locuitorilor şi autoritatilor oraşului. Contăm pe ei să le păstreze şi să le preţuiască”, a declarat Doru Mitrana, director al Asociaţiei MaiMultVerde.

 

“Suntem o companie responsabilă, iar pentru noi protejarea mediului este o preocupare constantă. Dorim ca prin proiectele pe care le susţinem să implicăm cât mai mult membrii comunităţilor în care activăm, iar printr-un efort comun să ajutăm la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Prin parteneriatul cu MaiMultVerde dorim să le oferim locuitorilor din Alexandria, Călăraşi, Focşani, Galaţi şi Ploieşti oaza de linişte şi de aer curat de care au nevoie“, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice, Raiffeisen Bank.

 

În ultimii ani, în România, se poate observa o reducere dramatică a spaţiilor verzi din oraşe, fie ele de utilitate publică (parcuri, grădini, spaţii de joacă), fie zone de verdeaţă în apropierea  străzilor şi marilor bulevarde. Reducerea spaţiilor verzi are impact asupra calităţii aerului şi a vieţii locuitorilor. Conform standardelor europene, până în anul 2013, fiecărui locuitor al oraşelor din România trebuie să-i revină 26 metri pătraţi de spaţiu verde, norma de care depinde sănătatea oamenilor. Mai mult, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca în marile aglomeraţii urbane să existe cel puţin 50 metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor.

 

Informaţii suplimentare:

 

Anamaria Bogdan, Director comunicare MaiMultVerde, email: anamaria.bogdan@maimultverde.ro, tel.: 0755 224816

 

Cristian Dohi, Ofiţer Comunicare şi Relaţii Publice, Raiffeisen Bank, email:

cristian.dohi@raiffeisen.ro,

 

Note pentru jurnalişti

 

Asociaţia MaiMultVerde (www.maimultverde.ro) este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi de protecţie a mediului, care are misiunea de a construi o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu în România. În primii patru ani de activitate, 2008 - 2011, MaiMultVerde a lucrat cu peste 19.000 de voluntari, a plantat peste 600.000 de puieţi, a strâns peste 300 de tone de deşeuri, a deschis primul sistem de bike-sharing din Bucureşti, Cicloteque, a derulat mai multe campanii naţionale de informare şi educaţie şi a organizat prima gală de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde în primii patru ani a depăşit 3.300.000 de euro. Fondurile au fost obţinute din sponsorizări oferite de marile companii din România.

 

Raiffeisen Bank Romania (www.raiffeisen.ro)  este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare clienţilor persoane fizice, IMM-uri sau corporaţii. Baza de clienţi a Raiffeisen Bank a rămas constantă în 2012, la aproximativ 2 milioane de persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.500 de companii. La mijlocul anului 2012, reţeaua Raiffeisen Bank număra 539 de unităţi, o reţea de peste 1.100 de ATM-uri şi aproximativ 10.500 de EPOS-uri.