Voluntariatul începe la Palatul Elisabeta
Pe 21 aprilie am lansat platforma de voluntariat MaiMultVerde la Palatul Elisabeta. În prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu ai României, ne-am angajat să-i învăţăm pe români să facă voluntariat de mediu pe cont propriu.
Simbolul voluntarului de mediu, propus de noi, este un şnur verde legat la mâna stângă. Acest şnur este semn de aer, apă şi pământ. Dacă faci nod în jurul încheieturii, te legi voluntar în protejarea mediului şi te înfrăţeşti cu toţi cei care cred că stă în puterea fiecăruia dintre noi să coloreze lumea în verde.
Nepotul Majestăţii Sale Regele Mihai, Excelenţa Sa Nicolae al României, a fost primul care “s-a legat” voluntar şi a promis că se va implica activ în organizarea viitoarelor acţiuni de mediu.
Între prietenii pe care ne-am bucurat să-i avem alături s-au numărat ministrul mediului Attila Korodi, Excelsa şi Răzvan Exarhu, Valentina Pelinel şi Cristian Boureanu, Liana Otilia Pătraş şi Cosmin Alexandru, Roxana Voloşeniuc, Dan Bittman, Radu Naum, Sandra Pralong.
Află mai multe: Comunicatul de presă l Fotografii de la lansare l Platforma de voluntariat