Cu ce gânduri plantează voluntarii MaiMultVerde?

Marinela Oprea este una dintre harnicele voluntare care ne-au ajutat să plantăm 5000 de puieți sâmbăta trecută la Ploiești, în urma donațiilor campaniei Fă cadou un copac!

Ne-a bucurat tare mult să aflăm cum percepe un voluntar de mediu adevărat activitatea de plantare. Iată ce ne-a împărtășit Marinela Oprea la scurt timp după ce puieții au fost înrădăcinați, la sfârșitul unei zile de muncă plăcute, dar istovitoare:

Atunci când plantez se întamplă ceva: simt că e terapie și că scap de toate probleme și gândurile rele în groapa pentru puieți. Am plantat cu echipa mea 76 de puieți de frasin. Nu știu dacă înseamnă mult sau puțin, dar când o să trec peste ani pe lângă Ploiești, o să fiu mândră că acolo crește o pădure pentru că și eu am făcut gropi cu cazmaua, am ținut copăceii drept ca să se prindă corect și am tasat serios pământul ca să fiu sigură că vor trăi și le voi vedea frunzele.

Voi ce simțiți atunci când faceți voluntariat pentru Natură?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.