În ultimii doi ani, am folosit platforma Galantom pentru a le oferi șansa fundraiser-ilor noștri sportivi de a-și promova eforturile în susținerea cauzei noastre: reîmpădurirea României. Raiffeisen Bucharest Marathon 2015 marchează doi ani de când platforma Galantom o fost lansată. Ediţia maratonului din 2013 a fost primul eveniment care a reunit “galantomii” alergători sub umbrela comunităţii oamenilor de bine care a început să se cristalizeze în jurul platformei Galantom.
Oamenii minunaţi care strâng fonduri voluntar, care donează pentru a susţine cauzele în care cred, dar şi organizaţiile care depun eforturi pentru a aduce schimbare în comunităţi, ei sunt cei care-i motivează pe inițiatorii programului Galantom și care oferă încredere că România se schimbă în fiecare zi, puţin câte puţin, în bine.
Pentru a va mulţumi că nu aţi încetat să fiţi alături de proiectul nostru şi de cauzele în care credeţi în cei doi ani, Galantom a creat acest clip în care, cu siguranţă, vă veţi regăsi. Chiar dacă spotul pune în prim plan provocarea de a alerga primul maraton, el vorbeşte, de fapt, metaforic, despre fiecare dintre cei care dăruiesc ceva din viaţa lor personală sau fac eforturi importante, dar nu renunţă să-şi susţină cauza până la capăt (fie că şi-au dăruit ziua de naştere sau o pasiune, fie că au rentuntat la fumat, fie că au renunţat la mersul cu maşină pentru a merge cu bicicletă la birou, fie au renunţat la zahăr, ori au dedicat o altfel de povocare personală unei cauze).
Mulțumim și noi celor care au strâns banii necesari activităților noastre de plantare:
- Alexandra Butuceanu
- Andrei Chirtoc
- Cosmin Andrei Coca
- Răzvan Cătălin Doica
- Adela Szatvanyi
- Victor Zamfir
Chiar în această perioadă îl puteți susține pe Cosmin la Tor des Geants. Puteți dona DIRECT din platforma Galantom.