Deniz Tepe – Natura 2000

Proiectul “Elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 ROSPA0032, ROSCI0067 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe (cod IV.70) şi îmbunătăţirea gradului de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii”

Asociaţia MaiMultVerde a demarat la 1 august 2012 proiectul “Elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 ROSPA0032, ROSCI0067 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe (cod IV.70) şi îmbunătăţirea gradului de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii”, SMIS-CSNR 36293. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, gestionat de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Fundaţia Eco-Pontica, unul dintre custozii sitului Natura 2000 Deniz Tepe. Valoarea totală a proiectului este de 1.163.444 lei, din care valoarea eligibilă este de 994.475 lei. Proiectul se va încheia în 30 noiembrie 2014.

Situl Natura 2000 Deniz Tepe este o arie naturală protejată cu o suprafaţă de 1.900 ha situată în sudul Podişului Dobrogei, în interiorul Depresiunii Nalbant. Dealul Deniz Tepe este uşor recogniscibil în peisajul dobrogean, având forma unui elefant culcat, cu o altitudine maximă de 258 m, izolat în mijlocul unor zone joase de câmpie. Custozii sitului sunt Societatea Ornitologică Română şi Fundaţia Eco-Pontica. Administrativ, situl se află pe teritoriul comunelor Mihail Kogălniceanu, Mihai Bravu şi Nalbant din judeţul Tulcea. Situl este important pentru populaţiile cuibăritoare ale unor specii caracteristice zonelor de stepă precum: pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), ciocârlie de stol (Calandrella brachydactyla), ciocârlie de bărăgan (Melanocorypha calandra), fâsa de câmp (Anthus campestris) şi şorecar de camp (Buteo rufinus). De asemenea, este o importantă zonă de hrănire pentru o parte din perechile cuibăritoare de şerpar (Circaetus gallicus) şi acvilă mică (Hieraaetus pennatus) din situl vecin Pădurea Babadag. Şoimul dunărean (Falco cherrug) se poate observa cu regularitate staţionând sau hănindu-se în zonă. Situl este important în perioada de migraţie pentru speciile de răpitoare diurne şi berze. Abundenţa de păsări din această zonă face ca Deniz Tepe să fie vizitat de mulţi amatori de birdwatching din România, dar şi din străinătate. Alte specii importante care pot fi găsite în zona Deniz Tepe si listate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE sunt:popândăul (Spermophilus citellus), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata) şi clopoţelul dobrogean (Campanula romanica).