Prin proiectul „Responsabilitate Ecologică în Școli”, ECOTUR îşi propune educarea în spirit eco-civic a elevilor din clasele primare şi gimnaziale pentru a crea premisele unui comportament responsabil faţă de mediul înconjurător, susţinând faptul că învăţarea poate depăşi barierele unei cărţi.

res imagineÎn următoarele săptămâni, voluntarii Clubului de Turism și Ecologie ECOTUR și studenții modulului psihopedagogic, înarmați cu voie bună și entuziasm, își vor uni forțele pentru a crește gradul de implicare a elevilor de clasa a IV-a și a VII-a în activități cu tematică ecologică. Proiectul se va desfășura în 14 clase din șase școli din București, unde elevii vor fi informați și implicați în activități menite să promoveze importanța ecologiei.

Proiectul are două etape:

  1. Începând cu 10 martie, vor fi două întâlniri la clasă cu elevii. În cadrul acestora, ei vor fi antrenați în jocuri menite să le dezvolte cunoștințele despre ecologie, le va fi captată atenția prin ateliere de reciclare creativă și vor fi surprinși cu scurte filme educative despre mediul înconjurător, specifice vârstei.
  2. Copiii vor experimenta un nou tip de activitate, cea a plantării de copăcei și a sădirii de plante în curtea școlii. Astfel, se vor putea distra, vor lucra în echipe și vor cunoaște importanța respectării mediului înconjurător și a protejării lui.

În cadrul acestei ediții, proiectul se va extinde și în afara Capitalei, urmând să se desfășoare și în comunităţi din judeţul Prahova, unde se află elevi dornici de a învăța și de a deprinde un comportament eco-civic pe termen lung.

ECOTUR este o organizație studențească non-profit ce este formată din tineri entuziaști și cu inițiativă, al cărei scop principal este implementarea de proiecte în turism și ecologie. Aceste proiecte vizează dezvoltarea personală și profesională a studenților, informarea tinerilor cu privire la nevoia de protecție a mediului și implicarea acestora în acțiuni ecologice.