La Romenvirotec, Doru Mitrana va vorbi despre neutralitatea de carbon

conferinta ROMENVIROTECDoru Mitrana, directorul Asociaţiei MaiMultVerde, Anna Popa, Business Development Manager la Wave Division şi Constantin Bogdan Popa, Country Manager Romania la Carbon Solutions Global sunt pionierii carbon neutralităţii în România şi vor vorbi în cadrul târgului Romenvirotec (Romexpo, 26-29 martie). Ei vor detalia motivele pentru care alegerea de a fi responsabil faţă de mediul înconjurător reprezintă modalitatea strategică de departajare în faţa competiţiei, contribuind în acelaşi timp la diminuarea impactului negativ asupra mediului.

La iniţiativa Asociaţiei MaiMultVerde, toţi participanţii la seminarul „Albastru este noul verde! Reducerea amprentei de carbon: beneficii financiare şi de imagine” vor primi cadou un puiet ce va fi plantat în cadrul campaniei „Fă cadou un copac”.

Carbon Solutions Global va fi prezent în cadrul expoziţiei Romenvirotec – primul târg carbon neutru din România – şi va organiza două seminarii cu tematica responsabilităţii faţă de mediu. Seminariile sunt adresate companiilor care au luat deja măsuri sau sunt pe cale să-şi reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător şi doresc să afle care sunt avantajele acestei iniţiative.

Carbon Solutions Global va organiza şi o tombolă pentru participanţi. Câştigătorii vor putea compensa gratuit amprenta de carbon în limita a 50 tCO2e (tone echivalent dioxid de carbon) per companie, obţinând astfel una dintre cele două certificări, ZeroCO2 sau LowCo2.

Seminariile din cadrul târgului

Seminarul „Virtual Power Plant” va avea loc pe 27 martie, 2014, de la ora 16:00, în sala de conferinţe 29 din pavilionul Romenvirotec şi este adresat tuturor participanţilor din cadrul târgului.

Virtual Power Plant este un proiect ce se adresează companiilor care implementează strategii de eficientizare energetică şi doresc să afle cum pot valorifica această iniţiativă din punct de vedere al imaginii. Seminarul va fi susţinut de către Dragoş Tuță, Managing Partner The CSR Agency şi Constantin Bogdan Popa, Country Manager Carbon Solutions Global.

Seminarul „Albastru este noul verde! Reducerea amprentei de carbon: beneficii financiare şi de imagine”, din data de 28 martie 2014, începând cu ora 16:00, se va desfăşura în sala de conferinţe 29 din pavilionul Romenvirotec și se adresează IMM-urilor care doresc să descopere beneficiile adoptării unei politici carbon neutre.

Primii 50 de înscrişi vor primi invitaţii gratuite ce pot fi folosite şi pentru vizitarea târgului Romenvirotec. Accesul la seminarii este doar pentru vizitatorii târgului.

Detalii, pe site-ul companiei Carbon Solutions Global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.