Sugestie: mergeți la Roșia Montană de Paști și în 1 Mai

rosia_montana_turismAlburnus Maior și Asociația București vă invită la Roșia Montană în perioada sărbătorilor pascale (18 – 21 aprilie) și în perioada 1-4 mai. Roșienii își deschid casele pentru toți cei care doresc  să petreacă un sejur cu tururi ghidate pline de istorie, totul sub îndemnul „Cunoașteți Roșia Montană așa cum este ea!”.

Pe parcursul celor patru zile, turiștii se vor putea bucura de nenumărate peisaje pitorești și obiective culturale și vor descoperi tradițiile și legendele locului, la foc de tabără, în prezența localnicilor din Roșia Montană, care, de peste 14 ani, luptă pentru a proteja zona de o exploatare minieră cu cianuri.

Fiecare ofertă turistică cuprinde tururi ghidate zilnice la cele mai importante și reprezentative obiective naturale și de patrimoniu ale Roșiei Montane:

  • Turul Satului
  • Turul Istoric
  • Turul Bisericilor
  • Turul Monumentelor Naturale
  • Turul Panoramic
  • Turul Țarinei
  • Restaurarea patrimoniului din Roșia Montană


Printre atracțiile pe care tururile le oferă se numără lucrări miniere preromane și romane unice în lume, monumentele naturale Piatra Corbului și Piatra Despicată, Sfinxul Roșiei Montane, târgul tradițional, bisericile seculare și obiceiurile locale.

De asemenea, programul sejururilor cuprinde și activități alături de localnicii din Roșia Montană.

Pachetul cuprinde cazare şi masă la localnici, tururi ghidate zilnice şi activităţi recreative şi costă 250 de lei. Înscrierile se pot face până în 10 aprilie 2014, la excursie@vizitatirosiamontana.ro.

Mai multe informații, pe site-ul oficial: www.vizitatirosiamontana.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.