"Schimbarea climatică este o problemă importantă, care ne priveşte pe toţi. Aceasta ne afectează atmosfera, mediul şi chiar viaţa. De aceea trebuie să luăm măsuri şi să combatem schimbările climatice pentru a proteja mediul. Ce poţi face? Lucrurile mici pot avea mare importanţă. Participă la competiţia „Be a Changer” şi ajută la combaterea schimbărilor climatice!"
"Participarea în competiţia „Be a Changer" poate fi primul tău pas în salvarea climei Pamântului. A deveni Om al schimbarii înseamnă să aparţii unei comunităţi internaţionale care luptă pentru protecţia mediului şi se distrează în acelaşi timp! Iar dacă acest lucru nu este de ajuns pentru a te convinge, te aşteaptă premii atractive la această competiţie."
ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii.
"În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile."
Prin proiectul „Adoptă un copac!” - ViitorPlus, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, îşi propune să împădurească un teren agricol slab productiv de 39 ha în Comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Acest judeţ este unul dintre cele mai slab împădurite 4 judeţe ale ţării (4% rata de împădurire comparativ cu 20% media pentru câmpie).
Copacul de Hârtie este un proiect inovativ care are ca scop protecţia mediului prin reducerea cantităţii de hârtie care este aruncată la gunoi (reducere deşeuri), prin creşterea cantităţii de hârtie reciclată (reducere număr de copaci tăiaţi pentru producerea hârtiei) şi respectiv prin refacerea zonelor verzi (plantarea de copaci).
"Este o soluţie atât de simplă încât ne-am tot întrebat de ce nu a făcut nimeni aşa ceva înaintea noastră: strângem hârtie de la firme (mici şi mari), o ducem la un centru de colectare şi, cu banii primiţi, cumpărăm puieţi pe care-i plantăm în parcuri sau în locul copacilor tăiaţi în zone forestiere. Dincolo de simplitatea ideei însă este nevoie de implicare şi de dispoziţia de a învăţa să fim atenţi cu resursele pe care le avem. Şi de a conştientiza ca din clipa în care venim pe lume suntem un poluator, mai mic sau mai mare. Important însă este să compensăm prin acţiunile noastre de zi cu zi impactul pe care îl avem asupra mediului."
Green Report este un proiect media demarat la sfârşitul anului 2006, cea mai importantă revistă de mediu în România, iar www.green-report.ro este primul portal de ştiri de mediu din România.
"Într-o lume în continuă schimbare trebuie să aflăm, în timp real, informaţiile care pot avea un impact asupra vieţii, afacerilor sau viitorului nostru. Respectând această necesitate, echipa Green Report, prin intermediului portalului de ştiri, vă oferă, la foc continuu, ştirile de mediu care contează, din ţară şi din lume, ştirile despre oameni care vorbesc aceeaşi limbă cu mediul, ştirile despre afaceri, legislaţie, proiecte şi responsabilitate socială, studii şi cercetări internaţionale. Redactorii site-ului vă aduc cele mai noi şi mai utile informaţii furnizate de agenţiile de presă, ziarele locale, naţionale şi internaţionale, ONG-uri, organizaţii internaţionale, institute de cercetare sau site-uri specializate."
WWF sau World Wide Fund for Nature (Fondul Mondial pentru Natură) îşi propune la nivel global să stopeze degradarea mediului şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura, prin:
• Conservarea diversităţii biologice la nivel mondial
• Utilizarea raţională a resurselor naturale regenerabile
• Reducerea poluării şi a consumului iraţional.
Misiunea Asociaţiei „Tăşuleasa Social” este aceea de a întări capacitatea de autodezvoltare a comunităţilor dezavantajate, prin sprijinirea acestora în depăşirea problemelor de ordin economic şi social, prin stimularea implicării membrilor comunităţii în găsirea de soluţii viabile, care să corespundă nevoilor comunitare.
"Scopul asociaţiei este de a ajuta persoanele fizice (în special pe cele cu venituri reduse şi minorii proveniţi din familii dezorganizate sau sărace) să beneficieze de o educaţie corespunzătoare şi de venituri pentru pregătirea profesională, precum şi crearea unui mediu social în care tinerii îşi exprimă propria cultură, propriile valori şi atitudini, reprezentând astfel o reală forţă de inducere a schimbărilor pozitive, a promovării valorilor democraţiei."
Greenpeace, pentru că există doar un pământ.
"Oameni având cele mai diferite culori ale pielii, culturi şi religii, din cele mai diferite ţări, cu cele mai diferite convingeri politice se unesc într-o luptă fără violenţă pentru un ţel comun: păstrarea Pământului pentru generaţiile viitoare şi salvarea capacităţii lui de a suporta diferite forme de viaţă. Greenpeace este o organizaţie internaţională, având birouri în 41 de ţări. Astfel, organizaţia are puterea de a înfrunta şi de a provoca poluatorii, insistând să se facă schimbări oriunde este necesar. Greenpeace nu primeşte bani de la industrie, de la guverne sau de la politicieni, aceasta pentru a-şi păstra independenţa şi a rămâne incoruptibilă. Peste 2.800.000 de indivizi sunt susţinători financiari ai organizaţiei Greenpeace. Ei locuiesc în 101 ţări diferite, de la nord la sud, de la est la vest."
Asociaţia “Salvaţi Dunărea şi Delta” (aka “Salvaţi Delta”) luptă cu oamenii pentru binele naturii.
"Asociaţia “Salvaţi Dunărea şi Delta” este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în mai 2004, în scopul protejării Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”. În nici patru ani de activitate, ne-am impus ca unul dintre cele mai influente grupuri de lobby pe probleme ecologice la nivelul autorităţilor naţionale şi am demonstrat prin rezultate concrete ca putem oferi soluţii problemelor majore cu care se confruntă Delta Dunării."
Fundaţia TERRA Mileniul III este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit de protecţie a mediului, a cărei misiune este de a desfăşura programe ecologice în vederea conştientizării populaţiei asupra efectelor schimbărilor climatice şi de a promova programe de dezvoltare durabilă la nivel naţional, regional şi global.
Agenţia Europeană de mediu (EEA) este o agenţie a Uniunii Europene. Obiectivul agenţiei este de a contribui la îmbunătăţirea semnificativă şi cuantificabilă a stării mediului înconjurător în Europa, prin furnizarea de informaţii prompte, specifice, relevante şi sigure, atât factorilor de decizie politică, cât şi publicului. Hărţi interactive şi multe articole pe site-ul EEA.


















