Iată câteva dintre cele mai interesante articole din ultimul timp despre ecologie, mediul înconjurător, agricultura durabilă, floră și faună. Dacă vreți să fiți la curent cu noutățile și inițiativele noastre, ne găsiți pe FACEBOOK!

Se cheltuiesc bani pe „tehnologii curate”, dar nu se văd rezultatele

panouri fotovoltaicePrin programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile ar fi trebuit să se acorde întreprinderilor, pentru realizarea de parcuri fotovoltaice, eoliene, centrale hidroelectrice, sau pe bază de biomasă ori energie biotermală, finanţări nerambursabile de până la 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 30 de milioane lei. Potrivit datelor primite de la Ministerul Mediului, bugetul a fost de 900.000.000 de lei, au fost înaintate 105 proiecte, din care au fost aprobate 50, cu o valoare totală de 826.677.422 de lei.

TOTB.ro a urmărit ce s-a întâmplat cu firmele implicate după raportul Corpului de Control. Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la ora actuală toate firmele sunt falimentare sau în insolvenţă. De asemenea, majoritatea firmelor în care au apărut la un moment dat ca asociaţi persoane juridice ale firmelor care au primit finanţări sunt în insolvenţă sau falimentare.

Citiți despre rezultatele investigației


Nu avem forță de muncă în agricultura organică

agricultura organicaRomânia este pe locul 9 în UE în ceea ce priveşte suprafaţa de teren agricol cultivată organic, adică cu produse agricole ecologice, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, aferente anului 2015. Pe primul loc în clasament se află Spania, care a cultivat anul trecut produse „bio“ pe o suprafaţă de 1,4 mil. hectare, urmată de Franţa cu un milion de hectare cultivate şi Polonia cu 500.000 de hectare de agricultură ecologică.

În România, suprafaţa agricolă cultivată cu produse ecologice aproape că s-a triplat în ultimii zece ani de la circa 65.000 de hectare în 2006 la peste 175.000 de hectare anul trecut. Potrivit MADR, termenul de agricultură ecologică este similar cu agricultură organică sau biologică, produsele agricole „bio” fiind crescute cât mai natural, fiind interzisă utilizarea organismelor modificate genetic, a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor şi antibioticelor.

Citiți mai multe informații de context la Mediafax


Păsările flamingo sunt în vizită în Delta Dunării

pasari flamingoPatru păsări flamingo au fost observate şi fotografiate recent în Delta Dunării. Ele sunt o apariţie extrem de rară pentru România. Cele patru păsări flamingo au fost fotografiate pe 20 august, în Delta Dunării, în cadrul unei expediţii organizate de Societatea Ornitologică Română (SOR). În România, specia este una cu apariţie foarte rară, în special pe coastele Mării Negre sau în Delta Dunării, respectiv sistemul lagunar, dar fără a prezenta o populaţie cuibăritoare.

Specia are răspândire în Europa, Africa şi Asia. În Europa are o distribuţie largă, predominant în bazinul Mediteranei. Păsările flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl, cu ajutorul ciocului.

Citiți detalii despre această specie la Romania-Actualități


Cel mai verde peron de gară este la Băile Herculane

peron verde Baile HerculaneSite-ul YouVisit.info este de părere că o gară cu adevărat romantică este în România, la Băile Herculane. Peronul cu iederă a făcut acest site să declare gara drept cea mai romantică din Europa. Și clădirea gării, construită după 1878, în perioada deschiderii liniei ferate Timişoara-Caransebeş-Orşova-Vârciorova (10 unie 1879), poate sta cu mândrie lângă marile gări istorice europene.

Site-ul YouVisit.info a făcut această apreciere după modelul portalului de rezervări Hotels.com. Acesta a făcut la un moment dat un clasament al celor mai romantice gări, pe baza voturilor acordate de clienții site-ului. Astfel, Gara Centrală din Anvers a fost votată cea mai romantică gară din Europa. Pe locul secund s-a clasat Gara de Nord din Paris, urmată de King’s Cross Station din Londra.

Citiți mai multe despre gara cu iederă pe site-ul YouVisit


Nu avem destule perdele forestiere din cauza procedurii complicate de expropriere

ploiesti_bariera_verde_mare_07Știți cu toții că Asociația MaiMultVerde este implicată de câțiva ani în plantarea de copaci pentru crearea de perdele forestiere și în menținerea culturilor. Dar România are un necesar de perdele forestiere pentru protecția drumurilor naţionale şi autostrăzilor estimat la o lungime de aproximativ 1.720 de km, iar în ultimii 14 ani, din cauza neconcordanțelor legislative, s-a reușit realizarea a doar 9 km de perdele forestiere.

Prin OUG pentru modificarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, adoptat de Guvern în ședința din 31 august 2016, expropierea pentru căile de comunicație se va face de-acum încolo doar utilizând prevederile Legii nr. 255/2010. De acum, Romsilva beneficiază de cadrul legal pentru demararea de urgență a procedurilor de expropriere.

Citiți mai multe explicații ale ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor


Despre seria Știrile verzi

În peregrinările noastre online, ajungem uneori la știri cu adevărat interesante sau la sfaturi utile sau pur și simplu ne plac anumite fapte evocate în articole din presa online. Vă împărtășim periodic câteva dintre ele. Dacă simțiți că puteți contribui cu o informație sau aveți o părere, folosiți formularul de comentarii de mai jos.