Susţii educaţia?

Copiii vor să înveţe. Dascălii vor să-i ajute. Ce poate face fiecare dintre noi pentru ca procesul educaţional să primească susţinerea necesară şi cuvenită?

Proiectul naţional Susţin Educaţia şi-a propus să asigure resursele necesare pentru desfăşurarea activităţilor educative în şcolile din România şi se bazează pe sprijinul fiecăruia dintre noi pentru un viitor mai bun.

Susţin Educaţia reprezintă alternativa socială pentru crearea mijloacelor şi îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional prin intermediul donaţiilor şi implicării celor din jur. Cu un sistem educaţional deficitar la capitolul resurse, talentul dascălilor şi dorinţa copiilor de a învăţa la standarde performante pot fi pe nedrept irosite.

Proiectul online prezintă momentan peste 22 de proiecte în desfăşurare din şcolile româneşti, ce merită atenţia şi sprijinul comunităţii. Printre acestea, se numără şi cursuri şi proiecte de educaţie ecologică şi de protecţia mediului pentru tineri. „Biblioteca de franceză“, „Şcoală după şcoală“ sau „Prietenii naturii“ sunt cateva dintre proiectele depuse deja de dascali, mai ales de cei din mediul rural.

Oricine e interesat de un viitor mai puţin agramat şi cu perspectivă, poate susţine educaţia de şcoală românească prin donaţii de resurse materiale sau prin ajutor financiar – transfer bancar.

Puteţi adopta un proiect din cele listate sau puteţi să vă implicaţi compania într-un program de responsabilitate socială, care va lăsa cu siguranţă efecte benefice pentru procesul educaţional.

Oricare ar fi metoda prin care puteţi ajuta, e indicat să acţionaţi acum. Şcoala românească are nevoie de efortul fiecăruia dintre noi!

:: află mai multe pe www.sustineducatia.ro – o iniţiativă ARET

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.