Tei iubești?

Nu știm alții cum sunt, dar noi când ne gândim la cei peste cincizeci de tei ai Iașului, dezrădăcinați pentru a face loc salcâmilor japonezi în numele ‘europenizării’ orașului, ne cam doare sufletul și mintea.

Cum să-ți tai singur craca???

Pe șleau, este vorba de recentul masacru al teilor istorici ieșeni, pus la cale nu de vreun pădurar psihopat, ci tocmai de reprezentanții administrației de la Primăria Iași. Teii de pe B-dul Ștefan cel Mare au fost smulși cu excavatoarele după ce au fost tratați ani de-a rândul prin tăierea coroanelor, îngrădiri cu asfalt sau lipsa apei la nivelul rădăcinilor – în așa-zise acțiuni de toaletare urbană. Cel care a reușit să cresteze istoria orașului și sursele sale de aer curat este primarul-drujbar Gheorghe Nichita.

Unul din argumentele tăierii – o parte s-au uscat și unii nu mai sunt decorativi datorita tăierilor. Tăierile s-au facut cum nu trebuie făcute tăierile, pentru că la dimensiunile arborilor pe care i-au tăiat nu trebuia înlaturată decât cel mult o treime din coronament, ori ei au tăiat și dacă n-au murit în anul respectiv au murit în al doilea sau al treilea”. (Mandache Leucov, directorul Grădinii Botanice Iași)

:: desen de Dan Perjovschi

Haiku Eminescu!

Locul teilor seculari aranjați după cele descrise mai sus încă din anul 2002, va fi luat de salcâmii japonezi – simbolul modernizării în opinia celor care administrează astăzi Iașul. Trecând peste argumentul tradiției și istoriei orașului, vădit legat de teii cei bătrâni, salcâmul japonez are păcatele lui:

”Sophora japonica este un arbore originar din Japonia și China, decorativ prin flori, dar ca arbore izolat sau grup de 3 sau 5. Salcia japoneza e repede crescatoare, dar nu mai repede crescatoare decat teiul. Nu face umbră, și noi urmărim umbra pe străzile respective. Înflorește către toamnă, cu flori albe- gălbui, și face ca fructe păstăi cu strangulații cărnoase, care toamna cad și când le călcăm, alunecăm”. (Mandache Leucov, directorul Grădinii Botanice Iași)

Te-i de făcut?

După pocinogul teilor, unii dintre ieșeni s-au trezit și, pe bună dreptate, s-au întrebat ce-i de făcut? Așa a luat naștere inițiativa Iașul iubește teii, prin care oamenii vor să se repare greșelile grave de administrare a spațiului public și a copacilor și să restituie orașului, măcar pentru viitorul copiilor lor, teii!

Au început cu proteste pașnice și vor continua lupta pentru teii rămași în viață, dar și pentru memoria celor căzuți. Cea mai sinistră parte a poveștii rămâne faptul că ieșenii nu au fost consultați în privința intervențiilor administrației și masacrului teilor din orașul lor…

Dacă vreți să-i ajutați, haideți să le facem cunoscută lupta! Măcar acum, în ceasul de dinaintea sosirii pupezei…

2 răspunsuri

  1. dar și abuziv din partea autorităților, în acest caz. De aceea, cetățenii trebuie să semnaleze că este dreptul lor să participe la consultări și discuții ce țin de interesul public

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.