Traseu legendar prin Retezat

traseul tematicPoveşti şi legende româneşti sau întâlniri virtuale cu plantele şi animalele din Parcul Naţional Retezat pot fi descoperite de turişti pe traseul tematic „Natură, oameni şi istorie” din comuna Sălaşu de Sus, în Ţara Haţegului.

Administraţia Parcului Naţional Retezat în parteneriat cu Asociaţia de Turism Retezat şi Primăria Sălaşu de Sus au amenajat traseul pentru vizitatorii de la poalele Retezatului care doresc să interacţioneze cu oamenii, natura şi tradiţiile locului, într-un mod distractiv şi interactiv.

Traseul poate fi străbătut cu uşurinţă pe jos în 3-4 ore şi ghidează vizitatorul spre lumea magică a Retezatului cu ajutorul unor panouri cu desene, fotografii, ghicitori şi informaţii inedite.

Marcaje cu săgeţi albastre conduc către enigma turnului de la Mălăieşti sau istorioare cu animale pentru cei mici. Cei care dezleagă misterele şi ghicitorile primesc un premiu la sfârşitul traseului de la Centrul de vizitare Nucşoara.

Proiectul traseului din Retezat este finanţat prin programul „Spaţii verzi”, lansat de Fundatia pentru Parteneriat si MOL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.