Victor Zamfir ne este voluntar de mulți ani și am profitat cât de mult am putut de pe urma experienței și energiei lui. Din 2016, Victor se alătură full-time echipei Asociației MaiMultVerde. Iată câteva lucruri despre el, în propriile cuvinte.


Eu, Victor Zamfir…

Am purces în nemărginitul câmp al muncii de timpuriu, motivat fiind de una dintre cele mai dragi pasiuni avute: incursiunile în natură. Născut şi crescut în pădurea de piatră a Bucureştilor, am avut totuşi şansa de a-mi petrece tot timpul liber prin
copacii din parcul Titan, iar vacanţele, laudă bunicilor mei, de-a lungul şi de-a latul României. Astfel, la 8-9 ani străbăteam primele masive muntoase pe trasee marcate, iar la 13 ani începeam solitar parcurgerea munţilor din vecinătatea locurilor în care poposeam vara, protejat şi supravegheat îndeaproape de boxerul primei mele tinereţi, Ringo.

Cel mai bine mă simţeam în umbra pădurilor, unde viaţa şi misterul trezeau curiozităţi în sufletul meu. Deşi originile mele sunt toate legate de viaţa urbană, probabil că există în gena mea o chemare a pădurii, altfel nu găsesc motivul pentru care şi în prezent, numai acolo mă simt cu adevărat liber şi în siguranţă.

Victor Zamfir 1Am trecut prin tot felul de activităţi, din cele mai închipuite, iar anii de studiu i-am dedicat profilului uman. Pe lângă dezvoltarea şi sculptarea caracterului, m-a ajutat atât pe plan personal, cât şi profesional, îmbinându-se perfect cu pasiunile mele legate de natură, artă şi muzică. Am avut, desigur, urcuşuri extenuante şi prăbuşiri ce păreau infinite dar, din fericire, atunci când am simţit că nu mai merge, m-am regăsit în inima pădurii, în adâncimea apelor, în întunecimea peşterilor sau pe crestele înalte. Iar firea-mi sportivă şi parcurgerea mai multor discipline precum şahul, artele marţiale, atletismul, alpinismul, chitară şi altele, a ajutat desigur.

Fiind pasionat şi de literatură, am cochetat şi cu scrisul – încă o mai fac – reuşind să public câteva studii din domeniul psihologiei judiciare (despre suicid, crimă organizată, criminalii în serie), antropologiei (despre mitul Avram Iancu) şi un volum despre istoria unei organizaţii („Un nume pentru România”). De asemenea, timp de trei ani am scris diverse poveşti ce apăreau în săptămânale româneşti, pentru o editură. Am încercat şi blogging-ul (tubestraveller) şi am de gând să reîncep, după o pauză de peste doi ani.

Am fost membru fondator şi liderul Clubului Turistic Sportiv „Clubul Nostru”, iar când lucram la Business Network Communication (2008 – 2011) am fost implicat în mai multe proiecte transfrontaliere.

Peregrinări în munți

Din 2011 am început să activez ca ghid montan în Alpii Maritimi, fiind membru CAI (Club Alpin Italian). Toate aceste activităţi m-au ţinut în permanent contact cu oamenii, din toate domeniile şi grupele de vârstă. Dar cel mai mult am intrat în contact cu ei, i-am înţeles şi i-am simţit, în activităţile de voluntariat.

Practic, pot spune că am fost implicat în astfel de activităţi de când mă ştiu. Am participat la ecologizări montane, organizare de concursuri, plantări, construcţii de adăposturi, monitorizare faunieră, predare de cursuri de înot şi caiac pentru maturi, orientare şi supravieţuire pentru copii şi adolescenţi, chitară pentru deţinuţi la închisoarea Rahova. Tot voluntar am petrecut câteva săptămâni alături de copiii infectaţi HIV internaţi la Victor Babeş, bolnavi în faza terminală ce mai aveau doar câteva ore de trăit în Spitalul Universitar sau Floreasca, consiliere psihologică printre militari în termen şi deţinuţi.

În cadrul Fundaţiei Snagov, unde am început ca voluntar din 2012, am intrat în contact mai strâns cu domeniul trist al defrişărilor ilegale. În lunile calde ale lui 2013, am locuit chiar la sediul fundaţiei unde am stat cum spun versurile:

„O vară întreagă, m-a ţinut pădurea,
Cu faţă în iarbă, şi gândul aiurea”.

Astfel, vedeam aproape zilnic cum dispăreau copaci seculari cu care practic mă împrietenisem. Şi, în ciuda eforturilor de Sisif ale fundaţiei în zonă, pădurea a continuat să scadă, aşa cum continuă în întreaga ţară.

Un prieten nepreţuit, vechi şi bătrân coordonator MMV, a scris într-o seară:

„nu plantăm noi cât taie ei”.

Concluzia mea imediată a fost că trebuie, în acest caz, să plantăm cât nu pot tăia ei. Fireşte, nu este o soluţie la prăpădul pe care-l trăim, dar tot e mai bine decât numai să privim neputincioşi.

Colaborarea cu MaiMultVerde

Tot ca voluntar am început şi la MaiMultVerde. Apoi, din primăvara lui 2014, asistent coordonator proiecte.

Mai întâi au fost, desigur, plantările şi ecologizarile. Apoi târgul pentru copii din cadrul Romexpo, Kidex. Din primăvara lui 2015, am început să asist şi la derularea cursurilor de prim ajutor. Iar activitatea cea mai dragă mie, cea care m-a şi consacrat, a fost coordonarea coordonatorilor şi a voluntarilor.

Interesul meu a fost, pe lângă dorinţa de fi cât mai mult în zona mea de confort, adică în natură, acela de a înfiinţa şi creşte o familie, familia MaiMultVerde. Cea mai mare parte a energiei mele s-a concentrat în această direcţie şi cred, la sfârşitul lui 2015, că avem aşa ceva în această organizaţie: o familie mare care pune suflet, sudoare şi timp pentru a ajuta organizaţia.

Consider că munca mea în această direcţie este abia la început şi caut mereu idei şi soluţii pentru a creşte şi dezvolta relaţiile dintre noi şi voluntarii noştri. De asemenea, caut şi analizez diverse idei pe care le-am putea pune în practică, atât pentru dezvoltarea în permanență a asociaţiei, cât şi pentru prezentul în derivă al ţării pe care o trăim.

În prezent, sunt implicat în organizarea evenimentului SkyRun şi mai ales a unei echipe de 6 alergători ce participă la competiţie în vederea stragerii de fonduri pentru o nouă plantare.