Voluntari cu care ne mândrim: Adriana Stoica

Ei sunt cei care ne ajută, sunt cei care ne sunt alături la acțiunile noastre. Ei fac asta din bunătate și având convingerea că vor schimba ceva prin gesturile lor. Vă invităm să-i cunoașteți pe câțiva dintre voluntarii Asociației MaiMultVerde. Astăzi, Adriana Stoica.

Vârsta: 42 de ani.

Ocupaţia: asistent de vânzări.

De când faci voluntariat?

Să fie 4 ani… parcă aşa.

Adriana StoicaDe când participi la acţiunile Asociaţiei MaiMultVerde? Cum ai aflat despre proiectele organizaţiei?
Primul meu voluntariat l-am început cu MMV, deci sunt alături de ei cam tot de 4 ani. Am aflat despre ei de pe net, îmi doream mult să plantez copaci şi pur şi simplu am căutat pe Internet. I-am găsit şi la fiecare acţiune la care particip în fiecare an mă bucur la fel de mult ca şi prima dată când am aflat că voi merge la plantare.

Spune trei lucruri care-ţi vin în minte legate de voluntariat.
Fericire, prietenie, ajutor.

Care este cel mai mare beneficiu al voluntariatului?
Pentru voluntar – starea de bine, pentru comunitate – legăturile dintre oameni.

Povesteşte pe scurt o întâmplare amuzantă de la o acţiune de voluntariat alături de MaiMultVerde.
27.10.2010, plantare MMV şi Ţara lui Andrei. Voluntarii se adună ca de obicei, urcăm în autocare şi purcedem la drum în ceea ce s-a dovedit a fi o adevărată excursie. Ca într-o poveste, mergem, mergem şi la un moment dat aflăm că ne-am rătăcit în drumul spre Dăbuleni, eram pe undeva prin ţară. Dar asta conta mai puţin, eram acolo cu toţii, ca într-o familie şi mergeam să facem fapte bune.

În ce fel este importantă ecologia în viaţă ta?
În momentul în care am început să merg la plantări şi la alte acţiuni în natură (cum ar fi ecologizările), mi-am dat seama cât de distrugători putem fi noi, oamenii şi am realizat că, pentru a putea schimba acest lucru, trebuie să începi cu tine.

Spune o măsură pe care ar trebui să o ia guvernul pentru a proteja mediul în România.
O măsură primordială ar fi respectarea legilor.

Ce-ţi inspiră numele „MaiMultVerde“?
Viaţă, aer şi natură.

Care este cea mai drastică măsură de protecţie a mediului pe care ai adoptat-o în viaţă ta personală?
Cea mai drastică măsură adoptată în viaţa de zi cu zi este folosirea în proporţie de 90% a detergenţilor nepoluanti, tind spre 100%.

Desenează un copac, sub influenţa primului impuls.

Adriana Stoica copac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.