Beduinii salută reîmpăduririle din România

Nici nu ştiţi cât de greu e să creşti cămile, să mergi kilometri întregi prin deşert, să nu ai umbră de copac deasupra capului sau apă în ploscă. Dincolo de povestea încălzirii globale, am simţit pe pielea noastră schimbarea caniculară din capitală anul acesta.

Aşa că la ADfel 2012, voluntarii noştri au făcut o simulare pentru Bucureştii anilor 2050 şi au venit cu cămila în curtea clubului Fabrica. Au găsit alţi entuziaşti beduini care îşi doresc să reîmpădurească România înainte ca ea să devină sahariană şi au primit donaţii pentru copăceii-cadou, care pot fi în continuare achiziţionaţi pe www.maimultverde.ro/sustine.

Baia de nisip a continuat de-a lungul celor trei zile culturale ale festivalului ADfel cu jonglerii cu foc sau cântări la tobe, totul în dulcele stil deşertic… Dacă vreţi să fiţi beduini responsabili şi nu cu normă întreagă, noi vă sfătuim încă odată să plantaţi cu noi. Suntem deschişi la plantări pe www.maimultverde.ro/sustine şi ne poţi ajuta ca voluntar participând la acţiunile noastre ecologiste!

PS. Mulţumim agenţiei de publicitate Next pentru conceptul prezentat de MaiMultVerde la ADfel 2012

:: vezi toate fotografiile beduinilor pe Facebook

Salamaleku!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.