Curs de organizare comunitară, protecția mediului și advocacy pentru locuitorii din Chilia Veche

20 de localnici din Chilia Veche, voluntari și susținători ai asociației Împreună pentru Chilia au participat, timp de 3 zile, la un curs de organizare comunitară, protecția mediului și advocacy, organizat în cadrul proiectului Chilia Verde. Cursul a fost susținut de Oana Preda, de la asociația CeRe și Oana Neneciu, de la Ecopolis.

Localnicii au învățat tehnici de activare comunitară, au prioritizat și apoi votat activitățile pe care le vor organiza în perioada următoare, dar și tehnici pentru implementarea lor.

Amenajarea parcului din comunitate și a unui spațiu pentru pescari, care să fie folosit atât de turiști cât și localnici, sunt primele acțiuni pe care membrii Asociației Împreună pentru Chilia vor să le inițieze.

***

Proiectul „Chilia Verde” este derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Împreună pentru Chilia, cu sprijinul financiar @Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul este derulat la nivel local cu sprijinul Primăriei Chilia Veche.

𝐿𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑎̆ 𝑣𝑒𝑟𝑑𝑒, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑧𝑖𝑣𝑎̆.

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.