Asociaţia MaiMultVerde recrutează tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, pentru o mobilitate finanţată prin programul Erasmus+. Activitatea face parte din No Impact Project și va avea loc în perioada 1-10 mai (incluzând zilele de sosire şi plecare), la Cluj-Napoca. Toate cheltuielile de cazare și masă sunt acoperite de organizatori, iar transportul este decontat conform regulilor programului Erasmus+ (pe traseele sugerate în calculatorul de transport oficial).

Proiectul tratează tematici de mediu şi ecologie, de la problema deşeurilor, consumul de apă şi energie, cei 3 R, compost, la stil de viaţă sustenabil şi reciclare creativă. Celelalte state participante la iniţiativă sunt Bulgaria, Italia şi Moldova.

Nu este necesară experienţa participanților în domeniu, sunt importante interesul şi motivaţia pentru participare. Nu este obligatoriu ca tinerii să facă parte dintr-un ONG (nu completați câmpul respectiv din formular, dacă nu este cazul). Această mobilitate scurtă nu are legătură cu o mobilitate lungă de studiu de tip Erasmus, care se realizează prin intermediul universităţii la care sunt înscrişi. Oricine poate participa la astfel de mobilităţi scurte de câte ori doreşte, dacă se încadrează în limita de vârstă.

Consultați programul pe zile (format PDF) înainte de a vă înscrie.

Dacă doriți să participați, completați formularul de înscriere până în 10 aprilie, ora 23:59. Vă mulţumim şi vă aşteptăm!