Recentele dezvăluiri ale documentelor cunoscute sub numele de Panama Papers au adus în atenția publicului fapte precum evaziunea fiscală, spălarea de bani, corupția și alte instrumente imorale folosite de indivizi privilegiați sau companii private din întreaga lume. Aceste dezvăluiri reprezintă doar vârful aisbergului și Romania sustenabila - mai2016indică o problemă mai profundă – inegalitatea globală de avere, de venituri și de influență dintre cei săraci și cei bogați. Bogații nu doresc, iar săracii nu mai pot să participe la crearea de bunuri publice, iar această situație amenință societățile în care trăim cu dezintegrarea.

Cum putem realiza justiția la scară globală, cum putem obține mai multă transparență și integritate? Cum ar funcționa un sistem de legi drepte și care sunt posibilitățile de a-l pune în practică ?

Pentru a răspunde câtorva din aceste întrebări, Friedrich-Ebert-Stiftung România vă invită la o dezbatere din seria de evenimente România Sustenabilă, care îl va avea ca invitat pe Thomas Pogge, profesor de filosofie și relații internaționale la Yale University.

25 Mai 2016, începând cu orele 17.00, la Impact Hub Bucharest, strada Halelor nr. 5, etajul 2 (în apropiere de Piața Unirii).

R.S.V.P. Victoria Stoiciu, victoria.stoiciu@fes.ro, 021 2110982/3

Despre vorbitor:

Thomas Pogge deține un doctorat în filosofie la Harvard, iar actualmente este profesor de filosofie și relații internaționale și director fondator al Programului pentru Justiție Globală la Yale University. Este membru al Academiei Norvegiene de Științe și Președinte al Academics Stand Against Poverty (ASAP), o rețea internațională care își propune să crească impactul pe care cercetătorii, profesorii și studenți îl au în procesul de combatere a sărăciei globale. Totodată, Thomas Pogge este și președinte al Incentives for Global Health, o echipă ale cărei eforturi se îndreaptă către dezvoltarea de produse farmaceutice complementare celor aflate sub regimul patentelor, pentru a îmbunătăți accesul la medicina avansată a săracilor din lumea întreagă.