Ziua de curăţenie Let’s do it Romania în 12 mai 2012 a fost la înălţime şi a atins obiectivele planificate: minim 5 zone curăţate din aproape fiecare judeţ al  ţării şi un procent de reciclare a deşeurilor de cel putin 30%.


O primă estimare arată ca 150 000 de români au participat la cea mai importantă zi de voluntariat şi curăţenie. Primele rezultate primite la nivel naţional clasifică judeţele Maramureş (11 000 voluntari), Gorj (11 000 voluntari), Botoşani (9 200 de voluntari) şi Bihor (8 000 de voluntari).


În ceea ce priveşte procentul de materiale reciclate, în top se afla judetul Vaslui, unde 77% din deseurile colectate vor fi reciclate. Numărul de saci adunati este 250 000. ( colectarea sacilor de pe marginea drumului va dura câteva zile şi numai în urma acesteia vor putea fi făcute publice cifrele finale legate de cantitatea de deşeuri colectată).

Cel mai mare proiect de voluntariat din Romania, „Let’s Do It, Romania!” a arătat încă o dată cât de important este voluntariatul şi puterea pe care o are în schimbarea pozitivă a comunităţilor. Cei peste 150 000 de voluntari mobilizaţi de “Let`s Do It, Romania!” au crezut şi arătat că se poate!

via letsdoitromania.ro