Vizită în universul deșeurilor electrice și electrocasnice, cu Asociația Recolamp

În timpul vizitei de la centrul de colectare Recolamp din București și la fabrica de reciclare Greenlamp și Green WEEE din Buzău, ne-am dat seama cât de multe aparate electronice și electrocasnice, becuri și alte accesorii consumăm într-o viață de om. În condițiile în care oamenii trăiesc deja pe datorie pe Terra (consumăm de 1,5 ori mai mult decât avem nevoie), este obligatoriu să recuperăm și să reciclăm tot ceea ce poate fi refolosit.

În 2014, Recolamp (ONG fondat de General Electric, Osram România și Philips România), a colectat și reciclat 476 de tone de deșeuri din echipamente de iluminat. Când containerele de la punctele de colectare (sedii de firme, fabrici, centre comerciale etc.) sunt pline cu deșeuri, în maximum 10 zile lucrătoare un colector autorizat le ridică și lasă, la schimb, noi recipiente care sunt utilizate în continuare. Din păcate, nu toți producătorii de deșeuri sunt responsabili și de aceea România este pe ultimul loc în UE la reciclare.

(Mai multe fotografii veți găsi în pagina noastră de Facebook)

În primii 7 ani de activitate, Recolamp a colectat și reciclat 1.800 de tone de deșeuri de echipamente de iluminat. Dacă toate acestea ar fi puse împreună, ar putea fi construite cinci blocuri de câte patru etaje, cu câte patru apartamente pe etaj. Încă este nevoie de educație în domeniu, deoarece românii nu au îmbrățișat cultura reciclării și nu toate companiile cunosc legislația în domeniu. Producătorul de deșeuri sau persoana fizică sau juridică ce se află în posesia acestora riscă amenzi de până la 40.000 de lei dacă abandonează deșeurile de echipamente electrice sau nu se asigură că acestea sunt reciclate.

La fabrica de reciclare Green WEEE de lângă Buzău, am fost uimiți de amploarea investițiilor în aparatură de profil și de pașii pe care-i parcurge un tub fluorescent, un bec sau un frigider pentru a fi recondiționat. Aceasta este cea mai mare fabrică integrată de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE sau WEEE) din țară și una dintre cele mai moderne din Europa.

Pentru că niciodată nu este destul, Asociația Recolamp va continua campaniile de educație și conștientizare în domeniul colectării selective a deșeurilor. Semnele sunt deocamdată bune: centrele de colectare SIGUREC sunt solicitate de cetățeni, caravanele de colectare și informare sunt apreciate de locuitorii diverselor orașe și copiii sunt tot mai receptivi la colectarea selectivă. Pas cu pas, vom face pasul cel mare de recuperare a handicapului european în domeniu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.