Wave Division își neutralizează amprenta de carbon

logo_carbon_solutionsWave Division, în parteneriat cu Carbon Solutions Global Ltd., face primii pași înspre adoptarea unei politici de business carbon neutre. Parteneriatul încheiat în luna februarie 2014 include calcularea și compensarea parțială a amprentei  de carbon operaționale pentru anul 2013, compensarea amprentei de carbon a site-ului http://www.wavedivision.ro/ și a paginii de Facebook https://www.facebook.com/WaveDivision precum și susținerea proiectelor desfășurate de către Wave Division și compensarea emisiilor cu efect de seră ale acestora. Această inițiativă face parte din politica de responsabilizare socială a afacerilor grupului Wave Division.

Certificatele de carbon, achiziționate pentru compensarea amprentei de carbon a site-ului și a paginii de Facebook , provin din  Proiectul “Centrala Eoliana Çanakkale” implementat în Turcia, în apropierea legendarului oraș Troia (detalii). Ca rezultat al implementării acestui proiect, va fi produsă o cantitate de energie alternativă celei din rețeaua tradițională, generând o reducere anuală de 54.758 tone de CO2e. Compensarea parțială a amprentei de carbon operaționale pentru anul 2013 va susține Proiectul  Eolian “Hebei Yuxian”, implementat în China, în urma căruia sunt estimate a fi reduse 111.243 tCO2 din emisiile anuale de carbon (detalii).

Prin susținerea acestor proiecte verzi, Wave Division se implică în procesul de reducere semnificativă a impactului negativ propriu asupra mediului înconjurător. Procedurile de calcul ale amprentei de carbon şi transparența retragerii certificatelor au fost verificate de către organismul internațional de certificare Bureau Veritas.

Carbon Solutions Global va sprijini Wave Division în procesul de management al emisiilor nocive pe viitor și are ca scop reducerea acestora cu cel puțin 10% pentru anul 2014.

Despre activitatea companiei CSG

Carbon Solutions Global Ltd. (CSG) sprijină atât persoanele fizice cât şi deținătorii de afaceri să monitorizeze și să-și compenseze amprenta de carbon, sprijinind astfel o serie de proiecte verzi din toată lumea.

Pe lângă aceste activități, Carbon Solutions Global inițiază proiecte de ecologizare a agriculturii în România și sprijină dezvoltarea de tehnologii noi, ecologice.


Fie că ești persoană fizică sau companie, îți poți calcula amprenta de carbon cu ajutorul calculatorului nostru! Vezi acum ce impact ai asupra mediului înconjurător!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.