După ziua doi și trei, am umplut de copăcei

”Marea Plantare” de marți și miercuri ne-a adus mai mulți copăcei plantați, pe măsura vremii ceva mai blânde: am înverzit centura din jurul Bucureștilor cu 5000 de puieți în 3 zile de plantări, iar numărul lor este în creștere până sâmbătă, 22 noiembrie.

Așadar, mai sunt încă trei zile (20, 21,22 nov.) în care sunt deschise înscrierile la voluntariat pentru oxigenul pe care-l vom îngurgita în capitala anilor viitori. Capitala verde depinde de conștiința fiecăruia dintre locuitorii ei.

Voluntarii care au sădit pom cu pom ne-au demonstrat că nu se tem demuncă și de vreme rea. În plus, atmosfera locului și a oamenilor au fost minunate, nu o spunem doar noi, ci si voluntarii care au participat:

„(…) a fost una dintrecele mai placute/calde experiente prin care am trecut de cand sunt in buc. au fost oameni faini:) si frigul nu s-a simtit de-loc. Nu ma mir ca deobicei aveti parte de multi voluntari:)” – gând de voluntar după prima zi de plantare, via e-mail

Înscrierile și felicitările le așteptăm pe aceeași adresă: asociația@maimultverde.ro. Plecările din București vor avea loc de la aceeași oră – 8:00 – din parcarea de la Ateneu (fostul restaurant Cina). Retur în jur de ora 16:00. Puieți, ustensile, echipament de protecție, instructaj de specialitate le găsiți la noi. Asigurăm mesele de dimineață și de prânz. Plantarea are loc în aproprierea comunei Jilava din judeţul Ilfov.

  • găsești aici și aici fotografii din zilele de la „Marea Plantare”

11 răspunsuri

  1. Buna seara,

    Cum putem avea si noi pozele din cea de-a 3a zi de plantare?? Bine ar fi la o rezolutie ceva mai mare…..

    Ileana, voluntar activ

  2. Am fost si eu vineri … a fost superfain!
    Ne-am distrat, dar am si muncit!
    Am plantat la corcodusi si la frasini,
    de nu mai stiam de mine!

    Felicitari organizatorilor!

    A era sa uit … si am „socializat” cu:

    Elena care avea cei mai frumosi cercei,
    Cu Stele Verzi, cea calma bloggeritza, ever,
    Laura cu ochii frumosi si Catalin prietenul ei,
    Andreea care a fost cea mai harnica,
    Simina, Dan, Bogdan, Geo
    Si cu sefii : Stefan, Ionutz, Taz,
    si normal si cu
    cei 2 padurari ….

  3. hei, dragilor, multumim pentru ganduri si idei, dar mai ales pt. ca v-ati numarat printre oamenii care au acționat în spirit ecologic. Am realizat că în București există o cultură a vountariatului, dar că ea se oprește pentru cei mai mulți la nivel ideologic, adică ”da, știm că trebuie să plantăm, să nimerim pubelele, etc.” dar necesitatea/nevoia ”de verde” se oprește în motivațiile timp/cald/frig/casă/job/masă/alții nu noi/etc/etc. Prezența fiecăruia dintre voi la Marea Plantare a confirmat că, din multitudinea voluntarilor de ocazie, sunteți cei aleși, cei motivați.

    gata, nu vă mai laud, o să încerc să răspund la câteva opinii de mai sus:

    @Ilenus : gasesti foto de miercuri, 20 noiembrie la: http://www.flickr.com/photos/30108590@N07/page5/ si pe https://maimultverde.ro/images/index/category/24
    – dublu click&save pt rezolutia mai mare.

    @ newada – atmosfera, nu gluma:) multumim

    @Cinezee – inca mai facem recrutari pt. zilele 28-29 noiembrie, detalii aici: https://maimultverde.ro/cms/marea-plantare-vrea-for-e-voluntare

    @Marina: ne pare rău că nu te-ai simțit bine până la finalul zilei. din păcate, în privința frigului nu putem face nimic, iar plantările trebuie făcute în sezonul de plantare, cum au explicat și oamenii din teren de la Romsilva, care au asistat acțiunea Marea Plantare. drumul forestier pe care l-ai parcurs alături de ceilalți voluntari pe jos se datorează faptului că nu se poate intra cu mașina în pădure pe vreme ploioasă. Într-adevăr, cred că nimeni nu s-a bucurat de noroi, lapoviță și vânt, ci mai degrabă de plantările reușite în asemenea condiții naturale. colegii mei prezenți sâmbătă m-au asigurat că și-au depășit mulțumiți ceva limite:) regret neînțelegerea cu șoferul, ar fi fost o opțiune să-l suni pe Ionuț – coordonatorul voluntarilor – pentru care garantez că ar fi rezolvat problema de comunicare.

  4. Comment Marina (approved by maimultverde.ro/blog)

    Author : Marina (IP: 194.0.253.133 , 194-0-253-133.dp-net.ro)

    Comment:
    am participat la prima mea actiune ca voluntar maimultverde si am fost sambata la plantat puieti in apropierea comunei Jilava.
    a fost ingrozitor de frig, si din pacate, dupa pauza de pranz n-am mai putut continua. a plouat urat, nici pelerinele nu ne-au fost de ajutor.
    am fost foarte entuziasmata inca de dimineata, de aceea am incercat sa le ignor pe cele de mai sus.
    un singur lucru m-a deranjat extrem de tare- am fost nevoita sa parcurg o distanta de cel putin 5km, de la zona cu impadurirea pana la sosea. nu m-ar fi deranjat distanta in alte conditii, dar am mers pe un drum forestier, ba prin padure, ba prin camp, noroi pana la glezne, lapovita, un vant rece….la un moment dat imi venea sa plang de frig, aveam hainele ude si noroi in incaltaminte……iar pe langa asta, soferul care trebuia sa ne lase in fata Ateneului, ne-a lasat la Unirii (incalzita in masina si dupa aceea ajunsa in strada cu hainele ude si reci, cu blugii plini de noroi, cu parul ud, stand in piata unirii asteptandu-mi prietenul care ma astepta la Ateneu asa cum i-am zis si asa cum mi s-a zis….)
    am ramas cu un gust amar

  5. Salut,

    Si eu am fost tot la prima actiune in sambata cu vant si ploaie 🙁 – dar macar am aratat ca suntem oameni de anduranta 🙂
    Sper sa urmeze alte actiuni cu vreme mai frumoasa, sa fie mai distractiv.
    Multumim si asteptam poze in primavara sa vedem ce mai fac pomisorii.

  6. I think this is one of the most important info for me. And i am glad reading your article. But should remark on few general things, The site style is ideal, the articles is really nice : D. Good job, cheers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.