Ecoruta Dunăreană a fost prezentată autorităților locale din cele 5 localități pe care le va traversa

ecoruta dunareana lansare

Ne dorim o Dunăre cu malurile curate, deschise comunităților locale și turiștilor din toată țara și ne-am propus pentru 2023 realizarea unui traseu ecoturistic pe raza localităților Giurgiu și comunele Slobozia, Oinacu, Gostinu și Prundu.

Pe 19 ianuarie 2023 am prezentat ideea noastră instituțiilor deconcentrate relevante și autorităților locale din Giurgiu și ne-am bucurat de sprijinul obținut. Dunărea are un imens potențial turistic, foarte puțin exploatat în momentul de față, patrimoniul natural fiind chiar amenințat de depozitele necontrolate de deșeuri.

În următoarele luni, ne dorim să implicăm comunitatea locală în acțiuni de advocacy care să ducă la îmbunătățirea serviciilor publice de salubrizare pe malurile Dunării. În acest sens, va fi realizată o cercetare preliminară la nivel local, cu scopul de a identifica și analiza stakeholderii locali, precum și atitudinea acestora și a cetățenilor din comunitățile vizate față de poluarea cu deșeuri a malurilor Dunării.

Cu sprijinul Direcției Silvice Giurgiu, autorităților locale și comunității, Ecoruta Dunăreană ar putea deveni un exemplu pentru tot cursul Dunării. Destinația Ecorutei Dunărene va fi doar pentru turismul de natură și evenimentelor asociate conceptului ecoturistic, cum ar fi cicloturism, turism ecvestru, excursii de picior, zone de campare, plimbări cu caiace între insule, evenimente sportive, educative și culturale.

Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului Pentru o Dunăre cu malurile curate derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Fundația Terra Mileniul III, cu sprijinul financiar Lidl Romania și Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2022.

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.