Let’s Do It Romania are aplicație pentru mobil

Lets do it Romania aplicatie mobilDeocamdată doar pentru Android, dar versiunea pentru iPhone este în lucru.

Cu ajutorul aplicației de mobil, voluntarii pot oricând să marcheze deșeurile întâlnite în oraș sau în natură pe
Harta Deșeurilor
, pentru a fi apoi raportate către autorități și curățate în 30 de zile, conform legii. Fiecare voluntar va primi constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curățată.

“De ce să nu facem curățenie în fiecare zi? Aceasta a fost întrebarea cu care am plecat la drum atunci când am început acest proiect. Ne dorim să încurajăm românii din întreaga țară să acționeze ori de câte ori găsesc deșeuri ilegale, printr-un instrument care răspunde la întrebarea: «Ce pot face eu, un simplu cetățean, ca să curăț România?» Astfel, lansăm astăzi un nou tip de voluntariat: voluntariatul digital”, a declarat Anca Baniță, Communication Manager “Let`s Do It, Romania!”.

În afara aplicației de mobil disponibile gratuit pe Google Play și, în curând, și pe App Store, proiectul include și platforma online. Fiecare sesizare include coordonatele GPS ale zonei raportate și detalii despre deșeurile identificate (componență, dimensiuni și orice alte detalii relevante). Toate aceste informații vor fi trimise automat autorității publice locale responsabile pentru curățarea zonei sesizate. Harta Deșeurilor este disponibilă online pe www.letsdoitromania.ro după ce utilizatorul aplicației se loghează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.