Cum ar fi ca, atunci când suferi din cauza poluării din oraș sau din cauza temperaturilor ridicate, să iei o pastilă și totul să fie bine? Luată în doze mici, dar repetat, lucrurile s-ar putea îmbunătăți văzând cu ochii. Pastila vegetală poate reprezenta „medicamentul” minune care să îți redea bucuria de a trăi într-un spațiu urban, dar și sănătatea fizică și, mai ales, psihică.
Cum ar fi ca, atunci când suferi din cauza poluării din oraș sau din cauza temperaturilor ridicate, să iei o pastilă și totul să fie bine? Luată în doze mici, dar repetat, lucrurile s-ar putea îmbunătăți văzând cu ochii. Pastila vegetală poate reprezenta „medicamentul” minune care să îți redea bucuria de a trăi într-un spațiu urban, dar și sănătatea fizică și, mai ales, psihică.
Alexandru Gheorghe, arhitect peisagist Poteca Studio, cel care a realizat conceptul pastilei vegetale realizate la finalul lunii martie în Popești-Leordeni, ne povestește ce înseamnă o pastilă vegetală, cum se realizează ea și ce impact are asupra spațiului urban, dar ne spune și cum se pot implica locuitorii orașelor și administrațiile locale în amenajarea unui astfel de spațiu.
Ce înseamnă o pastilă vegetală?
Alexandru Gheorghe: Tehnic vorbind, o pastilă vegetală înseamnă diferite specii, vorbim de peste 30 de specii de arbori, arbuști și plante erbacee, plantate foarte aproape una de cealaltă, până la 20 de specii pe metru pătrat. Scopul este ca aceste plante să colaboreze și să concureze pentru nutrienți, lumină și toate resursele, astfel încât să se dezvolte nu doar rapid, ci și armonios și spectaculos, pentru că aceste pastile urbane mai au o valență, și anume partea estetică. Ele un impact estetic imediat și asta le face cu atât mai valoroase pentru comunități. Deci nu vorbim de un spațiu sălbatic complet, ci este un spațiu articulat la ce înseamnă viața urbană.
Ce presupune realizarea unui astfel de spațiu?
A.G.: Practic, avem în primul rând arborii de talie medie, cei care depășesc 10 metri înălțime. Avem apoi arborii de talie mică, cei care ajung undeva la 6 metri înălțime. După care avem arbuști de diferite dimensiuni, cei care rămân pe la 1-2 metri și cei care ajung la 3 metri. Apoi avem stratul erbaceu, partea de jos, care nu depășește jumătate de metru înălțime.
Care este impactul pastilei vegetale pentru oraș?
A.G.: Impactul unei pastile vegetale este dat, o dată, la nivel de mediu, și apoi la nivel social și educațional, chiar și economic. Impactul la nivel de mediu este îmbunătățirea calității vieții, de îmbunătățire a calității aerului, scăderea temperaturilor. De exemplu, pe perioada de vară, absorbția de praf și permeabilitate – pur și simplu excesul de apă rămâne, este înmagazinat și folosit de plante. Iar impactul social și educațional cred că este la fel de important, dacă nu chiar mai important, pentru că ne învață să privim altfel natura din jurul nostru, ne învață să înțelegem că spațiul verde nu înseamnă doar un spațiu de joacă pentru adulți sau copii, este un spațiu și pentru natură și pentru animale, este un spațiu în care trăim împreună. Prin urmare, o pastilă vegetală poate fi o platformă de educație în care copiii și adulții învață să se apropie autentic de natură.
Cu ce se pot implica locuitorii orașelor și administrațiile locale în amenajarea unui astfel de spațiu?
A.G.: MaiMultVerde oferă suportul tehnic, vine și sprijină atât cetățenii, cât și autoritățile și creează o platformă în care ne putem întâlni să punem bazele unei rețele în mediul urban, picătură cu picătură, pas cu pas, pom cu pom și om cu om. Practic putem să construim un fel de pădure urbană în spațiile astea reziduale, disponibile, unde nu știm ce se întâmplă, nu știm ce putem planta, nu știm cine poate întreține – răspunsul este această pastilă vegetală.