Ce am făcut până acum cu fondurile strânse la „Gala Verde”
Am promis la cel mai mare eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu din România, „Gala Verde” din 29 septembrie 2008, că pentru fiecare 2 euro primiţi vom planta cel puţin un copac şi vom strânge cel puţin un kilogram de gunoi cu ajutorul voluntarilor.
Ne-am ţinut de promisiune. Numărul total de puieţi plantaţi până în prezent, prin intermediul fondurilor strânse la „Gala Verde„, se ridică în prezent la 57000. Află ce am făcut deja prin acţiunile protecţia mediului iniţiate cu banii obţinuţi din donaţii:

45 de voluntari MaiMultVerde au plantat 10,000 de puieţi de brad în vârf de munte, pe o suprafaţă de 3 hectare dintr-o zonă aflată sub administraţia Obştei Hărăbor din comuna Schela, jud. Gorj, în perioada 6-12 aprilie 2009.
Din cauza regimului de campanie şi a condiţiilor dificile de lucru pe care le-a presupus, tabăra de plantări s-a numit „Pearl Hărăbor” şi a recrutat cei mai bine pregătiţi voluntari, înscrişi pe platforma de voluntariat maimultverde.ro. În urma acţiunii, cei mai curajoşi voluntari au reuşit să înverzească trei versanţi de munte, acolo unde vijeliile au doborât pădurea de fag.
Obştea Sătească Hărăbor are în administraţie 1040 ha de vegetaţie forestieră şi păşuni alpine. Masa lemnoasă din această zonă a fost exploatată în proporţie de 70%, lăsând în urmă un o amplă suprafaţă defrişată, fără posibilitatea regenerării naturale. Deoarece rata de îmbătrânire din localitatea Schela este foarte ridicată, iar majoritatea tinerilor au părăsit satul, Obștea Sătească nu avea forța necesară pentru a reîmpăduri locul.

Peste 300 de voluntari MaiMultVerde au plantat 15 000 de puieți de stejar în weekend-ul 4-5 aprilie 2009 la Snagov, jud. Ilfov. Plantările au redat zonei 15 000 de puieți de stejar pedunculat, specie care nu mai vegetase în pădure de 4 ani. Aproximativ 5 ha de pe un teren accidentat au fost reîmpădurite de voluntari cu ajutorul și supravegherea partenerilor de la RNP Romsilva.

Organizată în comuna Jilava, lângă Bucureşti, în perioada 17-22 noiembrie 2008, „Marea Plantare” a avut ca scop plantarea unui număr de aproximativ 30 000 de puieţi pe o suprafață însumată de 12,5 hectare, într-un demers de refacere a centurii verzi a Capitalei.
Ținta campaniei a fost atinsă în data de 29 noiembrie 2008, cu un efort suplimentar din partea voluntarilor MaiMultVerde și a partenerilor de la Romsilva. „Marea Plantare” a avut loc cu sprijinul ING Asigurări de Viață și Cosmote, în parteneriat cu Romsilva și din fondurile strânse la Gala Verde, sponsorizată de Cosmopolis.

2000 de puieţi de brad au fost plantaţi într-o zonă defrişată din Parcul Naţional Piatra Craiului, în apropierea comunei Sătic din judeţul Argeş, pe 18 octombrie 2008, în cadrul proiectului „Pădurea Noastră„, dezvoltat de MaiMultVerde împreună cu UniCredit Ţiriac Bank şi susţinut din fondurile „Gala Verde.”
În cadrul proiectului, 100 de angajaţi ai UniCredit Ţiriac Bank au cumpărat cu bani reali brăduţi virtuali, pe care i-au plantat online la www.padureanoastra.ro. Cu banii astfel strânşi, suplimentaţi de bancă, voluntarii virtuali au devenit reali și s-au deplasat la locul de reîmpădurire din Piatra Craiului.
Prima ediţie a Galei Verzi – un succes de peste 120000 de euro

În seara zilei de 29 septembrie 2008, s-a încheiat la Domeniul Ştirbey de la Buftea prima ediţie a celui mai mare eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu din România – Gala Verde – organizat de MaiMultVerde, Cosmopolis şi Televiziunea Română cu sprijinul partenerilor media Radio Guerrilla, Elle, Viva, Academia Caţavencu şiCotidianul.
Suma donaţiilor făcute la Gală se ridică la 123 500 de euro.
„Prima ediţie a fost o victorie care ne bucură în aceeaşi măsură în care ne şi obligă. Acesta a fost doar începutul unui drum, sper eu, nu foarte lung, către Gala Verde de un milion de euro”, a declarat Dragoş Bucurenci, directorul MaiMultVerde.
Fondurile strânse vor fi folosite de MaiMultVerde pentru a desfăşura, împreună cu voluntarii de pe platformawww.maimultverde.ro, acţiuni de plantare şi de curăţenie în toată România, cu precădere în locuri documentate de echipa MaiMultVerde.
Evenimentul, ale cărui gazde au fost Dragoş Bucurenci şi Mihaela Rădulescu, a reunit peste 150 de invitaţi – vedete, oameni de afaceri, jurnalişti, diplomaţi, politicieni şi activişti de mediu.

Printre cele mai cunoscute personalităţi care au participat la Gala Verde se numără Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu aiRomâniei, Amalia Enache, Iulia Vântur, Cosmin Stan, Oana Pellea,Camelia Şucu, Virgil Ianţu, Radu Naum, Valentina Pelinel, Melania Medeleanu, Dana Săvuică, Mircea Geoană, Korodi Attila, Daciana Sârbu,Silvian Ionescu, Sulfina Barbu, ES Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Liz Galvez, Directoarea Institutul Aspen din România, Răsvan Popescu (CNA) şi mulţi alţii.
Mihaela Rădulescu şi Dragoş Bucurenci au explicat miza Galei şi importanţa acţiunii directe şi imediate, a voluntariatului şi a exemplului personal în rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă România.

Pentru a oferi, la rândul său, un moment special invitiaţilor, Dragoş Bucurenci a dansat tango, partenera sa fiind Amalia Enache.
Filmul proiectului Verde003, în cadrul căruia s-au plantat 10000 de puieţi şi s-au strâns peste 70 de tone de gunoaie cu 2000 de voluntari, a fost prezentat deRadu Naum, el însuşi voluntar în cadrul proiectului. Pentru susţinerea generoasă acordată acestui proiect şi asociaţiei MaiMultVerde, compania Coca-Cola HBC România a primit din partea organizatorilor titlul de Sponsorul Verde al Anului 2008.

Oana Pellea a introdus clipul Galei Verzi cerându-şi scuze în numele tuturor „pomilor pe care i-am tăiat şi câmpurilor pe care le-am distrus”.
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a povestit despre motivele implicării sale în proiecte de mediu, iar ES Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti a explicat mecanismul strângerii fondurilor pentru astfel de proiecte în alte ţări. Şi Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Korodi Attila, a venit pe scenă pentru a-şi afirma public sprijinul pentru iniţiativele MaiMultVerde şi speranţa că din ce în ce mai multe firme private se vor implica, în viitor, în acţiuni de protecţie a mediului.

Ultima parte a Galei Verzi a fost transmisă în direct, cu începere de la orele 22:00, pe programul 1 al Televiziunii Române. În cadrul transmisiunii live a fost extras câştigătorul excursiei de 10 zile într-o capitală europeană (Barcelona) oferită de Cosmopolis.
Câştigătorul excursiei oferite de Cosmopolis– Petre Dobrescu, 28 de ani, Bucureşti – a fost extras dintre cei peste 1300 de voluntari înscrişi pe platforma www.maimultverde.ro.
Gala Verde s-a încheiat cu concertul Holograf, urmat de jocuri de artificii şi cu un moment de jonglerii cu foc (poi) susţinut de Mihaela Rădulescu şi Dragoş Bucurenci.
Lista donatorilor, persoane fizice şi companii, este următoarea:
- UniCredit Ţiriac Bank – 30000 euro
- ING Asigurări de Viaţă – 25000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
- Camelia Şucu – Class Living – 15000 euro
- Coca-Cola HBC România – 10000 euro
- Cosmote România – 10000 euro
- Carrefour România – 10000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
- Unilever România – 5000 euro
- Asociaţia ECO TIC – 5000 euro
- Valerian Mareş – Domeniul Ştirbey – 2500 euro
- Intesa Sanpaolo Bank – 2500 euro
- KVB Economic – 2500 euro
- Cosmopolis – 2500 euro
- Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci – 2000 euro
- Drakopoulos Law – 1000 euro
- Virgil Ianţu – 500 euro (mostră de sol nepoluat achiziţionată împreună cu Mihaela Rădulescu)
MaiMultVerde se angajează ca, până la a doua ediţie a Galei Verzi, programată să aibă loc în toamna anului 2009, să prezinte tuturor donatorilor un raport detaliat în legătură cu acţiunile întreprinse, cu numărul de copaci plantaţi şi kilogramele de gunoi strânse.
Află mai multe: Comunicatul de presă / Imagini de la Gala Verde / Înregistrarea de la TVR1 Apariții media Citeşte mai multe despre proiect din presa tradiţională şi online. Află cum s-a văzut acţiunea la TV, ce s-a spus la radio şi ce s-a scris în ziare, pe bloguri şi alte media online.
- 2009
- TV
- Gala Verde, Realitatea TV
- Gala Verde, Antena 3
- Gala Verde, TVR 2
- Gala Verde, The Money Channel, 8 octombrie
- Gala Verde, spot video
- Raport Anual MaiMultVerde, The Money Channel, 1 aprilie 2009
- Radio
- Gala Verde, spot audio
- Presa Scrisa
- Cosmopolis a sărbătorit un an prin implicare socială în Gala Verde, Casa Mea, 19.11.2008
- „Comando de vedete verzi la Buftea”, Cotidianul, 30 septembrie, autor Raluca Ion
- „Gala Verde – prima achizitie de fonduri pentru proiecte de mediu” , Ioana, 17 septembrie
- Mai Mult Verde in Bucuresti, Story, autor Andreea Popescu
- „Gala Verde transforma banii in copaci”, Academia Catavencu, 8-14 octombrie, autor Radu Alexandru
- Serile Palatului Elisabeta
- Online
- ”TVR organizează o Gală… pentru mai mult verde”, 25.09.2008
- ”Gala Verde a strans intr-o singura seara 121000 euro”, 30.09.2008
- Interviu Newsletter Professionalresources.ro
- 2008
- TV
- Gala Verde, TVR 1, 25 octombrie 2008
- Dragoș Bucurenci la „Duminica în Familie” , Antena 1, 19 octombrie 2008
- Gala Verde, TVR 1, 1 octombrie 2008
- Presa Scrisa
- ”Gândește Biz”, Revista Biz, decembrie 2008
- „CSR tot mai verde”, Revista Biz, 14 noiembrie 2008
- ‘ Gala Verde – Apă, aer și vegetație’, Viva!, Claudia Cosma, 11 noiembrie 2008
- Gala Verde, Look!, 7 noiembrie 2008
- Vedete la premiera de gală, Evenimentul Zilei, 6 noiembrie 2008
- ”O gală verde ca pădurea”, Elle, noiembrie 2008
- „Prima editie a Galei Verzi – Un succes de peste 120.000 de euro”, Felicia, 17 octombrie 2008, autor Alexandra Rares
- Oskar Capital, 8 octombrie 2008
- „Verde la vedete!”, ProTv Magazin, 6 octombrie 2008
- ”Interviu Story cu Dragoș Bucurenci”, Story, iunie 2008, autor Ruxandra Rusan
- ”Se caută tineri la sădit puieţi”, 23 aprilie 2008
- Online
- Peste 120.000 de euro, colectaţi la Gala Verde pentru mediu (Video), 30 septembrie 2008
- ”Gala Verde”, 27 septembrie 2008
- Cosmopolis, MaiMultVerde si TVR organizeaza Gala Verde, 25 septembrie 2008
- Gala Verde – eveniment ecologic în direct la TVR, 25 septembrie 2008
- Gala verde strânge bani pentru mediu, 23 septembrie 2008