Sergiu Machidon va face valuri pentru MaiMultVerde la Swimathon București

banner patrat machidonSergiu Machidon va înota cât mai multe lungimi de bazin în 6 iulie, la Swimathon București, în sprijinul cauzei asociației noastre. Alături de Vladimir Drăghia (căpitanul echipei), Ștefan Lungu și Alex Dina din Echipa Verde, Sergiu va încerca să adune să adune cât mai mulți susținători și donatori pentru proiectul Bariera naturală de copaci de la Ploiești.

Sergiu Machidon este antreprenor și susținător al Asociației MaiMultVerde. Are o experiență vastă în marketing, PR și publicitate. În 6 iulie, va face tot posibilul pentru a plasa Echipa Verde pe un loc de cinste în clasament.


În legătură cu participarea sa la eveniment, Sergiu a declarat:

„Toți suntem responsabili pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru, iar responsabilitatea trebuie dovedită prin fapte. Un mic efort pentru noi poate însemna mult pentru alţii, iar perseverenţa fiecăruia dintre noi în a face astfel de gesturi nu face decât să ajute alţi oameni să conştientizese problemele din jurul lor şi să fie motivaţi în a face acţiuni pentru semenii lor.  Grija pentru mediul înconjurător trebuie să existe în fiecare dintre noi şi să se manifeste în fiecare zi. Am văzut acţiunile MaiMultVerde de-a lungul anilor şi cred cu tărie că reprezintă unul dintre cele mai bune exemple care trebuie susţinute.”

Îl puteți susține pe Sergiu Machidon donând o sumă de bani generală pentru Echipa Verde sau o sumă de bani pentru fiecare lungime de bazin, direct pe site-ul Swimathon sau în ziua concursului, la bazinul olimpic exterior de la Complexul Sportiv Lia Manoliu.

Swimathon este o competiţie de înot care are drept scop strângerea de fonduri pentru diferite cauze. Swimathon Bucureşti este un eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.

banner 500 X 80 machidon

Proiectul asociației noastre


Proiectul înscris în competiţie de către MaiMultVerde este ”Barieră naturală de copaci la Ploieşti” şi este unul dintre proiectele cele mai importante ale organizaţiei. Prin cele 15 hectare plantate începând cu anul 2009 pe Centura de Est a Ploieştiului, ne propunem să creăm o perdea de protecţie între oraş şi zona industrială.

Astfel, odată cu atingerea maturităţii, cei 75.000 de copaci plantaţi vor contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului din oraş. În acelaşi timp, acest proiect este un exemplu de bune practici în realizarea acţiunilor de plantare de către un ONG cu ajutorul voluntarilor.

Prin înscrierea la Swimathon, ne propunem să adunăm cel puţin 1.500 euro de la susţinătorii organizaţiei şi ai înotătorilor, fonduri necesare realizării ultimelor lucrări de completare şi întreţinere la parcela de la Ploieşti.

Citește și:

MaiMultVerde are Echipă Verde la Swimathon Bucureşti

Vladimir Drăghia conduce Echipa Verde la Swimathon București

Ștefan Lungu înoată în Echipa Verde la Swimathon București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.