Studenții timișoreni plănuiesc blocuri „verzi”

uptim1

upTIM  este echipa studenților din Timișoara, calificată la finala concursului Solar Decathlon Europe 2014. Este vorba despre studenți din toate ciclurile ciclurile ai Universității Politehnica și Universității de Vest din Timișoara, la facultățile de Arhitectură, Construcții Civile, Instalații, Arte, Mobilier și Amenajări interioare Comunicare, Marketing, Fizică.

Proiectul propus de ei se numește RETROFIX, iar o parte a soluției de îmbunatățire pe care ei o propun pentru blocurile de apartamente va fi construită la Versailles în vara anului 2014, în cadrul concursul universitar internațional Solar Decathlon Europe 2014.

Despre proiectul RETROFIX

Proiectul își propune să îmbunătățească eficiența energetică a anvelopei clădirii folosind intervenții inovatoare prin integrarea panourilor solare și a celor fotovoltaice. Astfel, se dezvoltă două tipuri diferite de măsuri:

  1. limitarea cererii de energie
  2. conservarea celei solare


Pe lângă eficientizarea consumului de energie se pune și problema reorganizării spațiale a părților comune din cadrul unui bloc, precum scări, lift sau acoperiș. De asemenea, se realizează creșterea izolației termice și fonice precum și consolidarea seviciilor. În cadrul unui apartament se propun modificări precum:

  • redecorarea spațiului interior (pereți, pardoseală și mobilier)
  • creșterea izolației termice și acustice
  • instalații sanitare îmbunătățite pentru consum redus de energie
  • extinderi în planul orizontal
  • reorganizarea spațiului interior


Intervențiile se realizează, atât la scară micro (scara apartamentelor), cât și la scară macro (scara orașului – cartiere). Aceste soluții integrate vor schimba la față cartiere întregi, nu doar în Timișoara, ci în întreaga Românie, întrucât gradul de răspândire a acestor tipuri de construcții este foarte mare.

uptim2

Câteva măsuri importante:

  • Reconfigurarea spațială cu introducerea de goluri și reorganizarea funcțională, astfel încât cerințele de locuire specifice fiecărei categorii de vârstă luate în considerare să fie îndeplinite.
  • Reorganizarea spațială a scărilor cu extinderea spațiului destinat circulației pe verticală și introducerea liftului, realizarea unei promenade de tip belvedere pe acoperiș accesibilă locatarilor, dispunerea de funcțiuni semipublice pe acoperiș destinate locatarilor pentru a întări interactiunea socială și comunicarea.
  • Propunem introducerea centralelor fotovoltaice distribuite care să permită captarea energiei solare și transformarea ei în energie electrică verde.
  • Distribuția coerentă a funcțiunilor de utilitate publică, cum ar fi spații de alimentație publică, ateliere, grădinițe, spații de socializare, parcuri, promenade etc., într-o manieră cursivă, interconectată și ușor accesibilă.
  • Problema parcărilor se va trata prin realizarea de parcaje semiîngropate în interiorul curților determinate de un cvartal, cu terase înverzite și spații de joacă, de promenadă, pline cu verdeață.


Detalii, pe site-ul proiectului.

Solar Decathlon este o competiție universitară organizată în scopul proiectării, construirii şi operării unei case solare care să fie fezabile din punct de vedere economic, eficiente energetic şi atractive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.