Peste 1.000 de persoane au pășit pragul Villei Barrio duminică, 30 septembrie, și au luat parte la V for Verde, târgul minților deschise.
–
31 de standuri cu delicatese și bunătăți bio, cosmetice organice și designeri de haine, accesorii & obiect, demonstrații de gătit, bruschetta bar și un concurs de frumusețe pentru biciclete au înveselit atmosfera zilei de duminică.
–

–
Asociația MaiMultVerde a fost prezentă cu mintea deschisă și brățările verzi care simbolizează spiritul ecologist și moda verde, alături de centrul de închirieri biciclete Rețeaua Cicloteque, care s-a ocupat de parcarea celor veniți pe două roți la eveniment cu ajutorul rastelului roșu;) – marca Cicloteque.
–
Vesel, activ și alert: așa se descrie V for Verde a doua zi după eveniment. Bunatățile raw și gătite s-au topit de pe platourile de degustare, cosmeticele și produsele organice și-au găsit culcuș în punguțele de luat acasă, designerii au modelat în culoare pură iar bicicletele au zâmbit la soare și la aparatul de fotografiat.
–

–
Cei peste 1.000 de vizitatori s-au putut înscrie și la tombola V for Verde. Câștigătorii vor fi selectați din biletele de tombolă înregistrate prin tragere la sorți, iar numele acestora vor fi anunțate pe website-ul vforverde.ro și pe pagina oficială de facebook a târgului în data de 4 octombrie 2012.
–
Premiile care pot fi câștigate sunt o rochie unicat semnată Mariana Marin, un tricou serie limitata “verde” semnat Mandra Chic, un recipient pentru lichide de 1L marca Tupperware sau doua porții de desert divin la Casa Satya.
–

–
După succesul acestei ediții, vă dăm întâlnire cu siguranță la primavară alături de organizatorii V for Verde. Mulțumim celor care ne-au răspuns invitației și au cumpărat brățări și accesorii inedite.
–