Proiectul AquaKit, implementat de Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu BCR, aduce în prim-plan situația poluării apelor de suprafață din România, prin implicarea elevilor din ciclul gimnazial în activități de tip citizen science.
Prin activități teoretice și practice, elevii vor deprinde un comportament responsabil față de mediu, vor afla care sunt sursele de poluare ale apei, prin aplicarea de teste rapide, vor descoperi metode de prevenție ale poluării și vor învăța despre beneficiile spațiilor verzi-albastre naturale din localitatea lor.
SCOP
Proiectul vizează implicarea elevilor din ciclul gimnazial în activități practice, de măsurare a calității apelor de suprafață, cu scopul de a determina un comportament responsabil față de mediu. Școlile înscrise în program beneficiază de instrumente educaționale practice care pot fi folosite la clasă, urmând instrucțiunile și materialele educaționale realizate în cadrul proiectului.
Organizați în mici echipe de cercetători, elevii vor analiza apele de suprafață din vecinătatea lor, atât chimic cât și microbiologic. Kit-ul de testare conține benzi de testare a apei și fișe de analiză care se concentrează pe nivelul pH-ului, duritatea apei, cantitatea de nitrați, nitriți și metale grele (Cupru, Plumb, Fier).
De asemenea, kitul este format din mai multe instrumente pentru analizarea macronevertebratelor acvatice (minciog, cutie Petri, pipetă, lupă), cu ajutorul cărora elevii vor putea depista care specii sunt rezistente la poluare, determinând astfel calitatea apei.
După testarea apelor, profesorii coordonatori vor încărca rezultatele într-o hartă interactivă. Testele realizate de elevi vor fi publice, contribuind astfel la crearea unei baze de date științifice, ușor accesibilă pentru publicul larg.
Școlile interesate să organizeze astfel de ore în aer liber, până la sfârșitul anului 2024, sunt rugate să contacteze asociația la adresa de e-mail asociatia@maimultverde.ro și să solicite numărul de kit-uri necesar.